Informația a fost confirmată de Sorin Lavric, un alt membru al partidului condus de George Simion, conform postului TV Digi24.
„Cine seamănă vânt culege furtună”, a afirmat Sorin Lavric, filosof, scriitor și șef al Senatului AUR.
Se pare că Târziu a fost acuzat de poziții nepotrivite. Acesta a lansat mai multe atacuri la adresa președintelui AUR, George Simion. La jumătatea lunii martie, Târziu a afirmat că partidul ar fi trebuit să aleagă un candidat „mai puțin erodat” pentru alegerile prezidențiale 2025.
Ulterior, în aceeași lună, Claudiu Târziu l-a atacat din nou pe George Simion. El și-a exprimat nemulțumirea față de direcția în care a evoluat partidul.
Amintim că Târziu a susținut că lui George Simion îi este frică și i-a cerut demisia din conducere prin interpuși. Afirmația a fost făcută duminică, 16 martie.
„Am fost atacat, printr-o postare publică, de un membru de partid, care a găsit de necuviință să îmi ceară socoteală și să îmi solicite demisia din AUR. Din poziția pe care o ocup, nu mai am libertatea de a ignora astfel de provocări, oricât de gratuite sau impertinente ar fi. Dacă aleg să dau un răspuns la fel de public mesajului transmis de colegul Bogdan Velcescu, este doar din respect pentru membrii și simpatizanții de bună-credință ai AUR”, a scris Claudiu Târziu pe Facebook la acea vreme.
Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!