„Noi avem peste 200 de oameni care ne-au contactat. Sigur că se va constitui un litigiu colectiv. Vom vedea cât de oportun va fi să îl deschidem mai repede sau să mai aşteptăm, pentru că intră din minut în minut din ce în ce mai mulţi oameni. Sumele cu care ei s-au constituit ca despăgubiri sunt destul de mari, încep de undeva de la 600 şi ajung până la 15.000 de euro pentru o vacanţă”, a spus Adrian Cuculis.
Mai mult, statul român, prin Ministerul Turismului, va fi chemat în judecată pentru neimplementarea directivei europene a Parlamentului European 2302/2015.
„Ar trebui să dăm în judecată şi Ministerul Turismului, pentru că avem o directivă europeană nepusă în aplicare de prin 2015 şi dacă ea ar fi existat în momentul de faţă, practic, toate sumele acestea ar fi trebuit să fie garantate prin poliţe de asigurare şi aveam de unde să îi luăm”, a explicat Cuculis.
„Un articol din directivă spune clar că statele membre au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru ca în caz de faliment, turiştii să îşi recupereze toţi banii depuşi la operatorul de turism. Uniunea Europeană, prin directiva respectivă, dă posibilitatea, prin legislaţia internă, ca statele să reglementeze cum vor această chestiune a recuperării sumelor. De exemplu, în România, pentru recuperarea sumelor, o agenţie de turism trebuie să se asigure de faliment pentru 50.000 de euro. Dacă directiva ar fi fost implementată, s-ar fi discutat inclusiv prin norme metodologice ridicarea plafonului de garantare la toate pachetele turistice care erau emise şi oamenii ar fi avut de unde să îşi recupereze banii. Drept considerent, găsesc ca fiind vinovat statul român, prin Ministerul Turismului”, a adăugat Cuculis.
Sinuciderea lui George Negru, patronul de la compania Omnia Turism, a adus panică în rândul a zeci de mii de turiști. Iar acest lucru se întâmplă chiar dacă Ministerul Turismului a retras licența Omnia Turism.
Omnia Turism a vândut 8.500 de pachete turistice în valoare de 7 milioane şi jumătate de euro, pentru 2018, pachete care nu se vor mai putea pune în pratică, întrucât nu au fost plătite cazările turiştilor.
Între timp, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să identifice toate companiile care au avut contract cu Omnia Turism. Va începe un control, cât de curând.
CITEȘTE ȘI… SINTEZĂ: Detalii din ancheta privind accidentul aviatic din Alba: Avionul nu era înregistrat şi nu avea autorizaţie de navigabilitate