Motivul litigiului este un set de fotografii publicate fără acordul mamei pe pagina oficială de Facebook a clinicii incriminate. Imaginile surprind băiețelul la vârsta de 9 luni în ziua în care a fost evaluat din punct de vedere medical și sunt însoțite de explicații care indică inclusiv un posibil diagnostic. 

Rudele copilului i-au aflat diagnosticul dintr-o reclamă

„Sindrom Down, 9 luni, fără diagnostic. Azi, prima evaluare și început de stimulare! Nu uitați: evaluarea precoce, o șansă spre o viață normală. Programări la…” este textul care a însoțit setul de fotografii cu băiețelul bolnav și care au fost publicate pe pagina de Facebook a clinicii fără acordul expres al mamei copilului. 

Femeia susține că detaliile despre starea de sănătate a copilului ei erau păstrate într-un cerc foarte restrâns din familie. Odată cu apariția în spațiul public a informațiilor medicale, mai multe cunoștințe au aflat despre situația delicată în care se află, fără ca ea să-și fi dorit lucrul acesta. 

„După mai mult de 15 ore în care reclama cu bebelușul a stat publică pe Facebook fără știrea mea, am fost contactată și anunțată de o cunoștință care a recunoscut identitatea copilului meu în acele fotografii, moment în care am suferit un șoc psihologic, somatizând intens și îndelung emoțiile după ce mi-am dat seama că persoane apropiate mie au aflat diagnosticul copilului dintr-o reclamă pe Facebook. Atunci am inițiat o convorbire telefonică scurtă, în care am rugat-o respectuos pe doamna în cauză să șteargă postarea și fotografiile și a acceptat”, acuză femeia, potrivit actelor de la dosar studiate de Libertatea.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Acord pentru fotografiere, dar nu și pentru publicare

Femeia recunoaște că și-a dat acordul verbal ca băiatul ei să fie fotografiat doar pentru că i s-a explicat de către personalul medical că așa se poate urmări mai bine evoluția pacientului în urma aplicării terapiei, convinsă fiind că fotografiile vor rămâne în circuitul intern al clinicii, nu că vor fi publicate în mediul online.

În actul de chemare în judecată, clinica medicală este acuzată că a încălcat mai multe prevederi ale codului de etică și deontologie profesională, publicând date cu caracter personal ale unui pacient minor, inclusiv informații medicale, aspect incriminat de Codul Civil, care reglementează clar dreptul la imagine al oricărei persoane. 

Mama copilului a cerut daune morale în valoare de 33.000 de lei. Și-a justificat acțiunea prin faptul că spitalul privat a publicat fotografii cu copilul ei pe pagina de Facebook „în scop comercial, de atragere de clientelă şi implicit de creştere a încasărilor, fără ca în prealabil să fi fost în posesia unor acte medicale care să confirme acest diagnostic şi să fi obţinut acordul scris sau verbal al mamei minorului, care s-a prezentat cu el la o simplă şedinţă de evaluare în ziua de 25.02.2021”, potrivit sursei citate. 

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Cum se apără clinica privată

Reprezentanții spitalului s-au arătat surprinși de reacția mamei, căreia îi reproșează că, în ziua în care s-a prezentat la cabinetul terapeutului, a fost informată că practica spitalului este să-și fotografieze pacienții pentru a putea să urmărească mai ușor evoluția acestora după aplicarea terapiei. 

Mama ar fi fost de acord, spun oficialii instituției medicale, care afirmă că femeia le-ar fi mărturisit că a aflat despre clinica respectivă prin intermediul unei reclame similare publicate pe Facebook. Spitalul mai afirmă că mama copilului a declarat că i s-a părut oportună realizarea de fotografii cu evoluția bebelușului, tocmai pentru ca și alți părinți aflați în situații similare să se poată informa.

„Cu atât mai surprinzătoare sunt susținerile reclamantei din acțiunea introductivă cu cât mare parte din discuții au avut legătură cu modul în care a aflat de clinică (de pe Facebook) și despre importanța acestor informări. Mai mult, nu a obiectat când a fost informată despre intenția de a posta și unele dintre pozele cu fiul ei; dimpotrivă, ea însăși a afirmat că e binevenită ideea pentru ca și alte mame, aflate în situația ei, să găsească explicații pentru anumite acțiuni/inacțiuni ale copiilor și să acționeze din timp”, au fost argumentele aduse în apărarea lor de reprezentanții clinicii.

LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

Spitalul consideră că nu a încălcat dreptul la imagine al copilului, nici confidențialitatea, nici drepturile pacientului, imaginile publicate pe Facebook fiind, potrivit afirmațiilor oficialilor clinicii, realizate din profil și din spate, nu cu fața, iar scopul postării planșelor foto a fost de a evidenția aspecte de ordin medical generice.

Spitalul, condamnat de prima instanță la daune morale

Argumentele clinicii nu au avut putere în fața instanței civile a Judecătoriei Bacău, acolo unde s-a judecat în primă fază procesul intentat de mama băiețelului ale cărui fotografii au fost publicate pe Facebook. Instanța a considerat că reclamanta nu a fost informată clar ce se va întâmpla cu planșele foto ale copilului, motiv pentru care acordul verbal dat de mamă pentru fotografiere nu este relevant.

  • Faptul că reclamanta şi-a dat verbal acordul pentru efectuarea fotografiilor este irelevant în cauza de faţă, deoarece, pe de-o parte, din probatoriul administrat în cauză rezultă că acest acord a fost dat doar pentru uzul intern al clinicii (pentru a se vedea evoluţia minorului în urma şedinţelor de tratament pe care acesta le-ar fi urmat în viitor), iar pe de altă parte, nu se poate prezuma că acest acord a fost dat în mod implicit şi pentru distribuirea pe internet, cu scopul ca societatea să obţină beneficii materiale. 
  • Nu se poate echivala acordul pentru efectuarea fotografiilor cu acordul pentru postarea acestora în mediul online (pagină de Facebook).
  • Interdicţia de a difuza prin orice mijloace fotografii care conţin imagini cu o persoană, indiferent de modalitatea în care sunt efectuate acestea (frontal, din profil sau din spate; îmbrăcată sau parţial dezbrăcată), respectiv de a face (în) public afirmaţii cu privire la starea de sănătate a acesteia, rezultă fără echivoc atât din legislaţia internă (Codul Civil), cât şi din legislaţia unională (Regulamentul U.E. 2016/679). 
  • Astfel, motivează instanța, Codul Civil prevede că „orice persoană are dreptul la propria imagine. În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri”.
  • Legea nu face nicio distincţie, motiv pentru care nu are nicio relevanţă în cauza de faţă faptul că pozele care au fost afişate pe pagina de Facebook nu au fost făcute frontal, astfel că identitatea minorului ar fi stabilită cu greu de către o persoană care le vizualizează, aşa cum susţin reprezentanții clinicii.

Judecătoria Bacău i-a dat câștig de cauză mamei copilului și a decis ca spitalul privat să-i plătească daune morale în valoare de 10.000 de lei. 

Sentința civilă a fost însă atacată cu succes la Tribunalul Bacău de către clinica privată, care a și reușit să anuleze prima decizie. Procesul se judecă încă în faza de recurs la Curtea de Apel Bacău, instanță care va stabili prin decizie definitivă, în ședința din data de 11 noiembrie 2024, dacă mama a avut dreptate să acționeze în judecată clinica privată.

FOTO ILUSTRATIVĂ: Shutterstock

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

XhX13   •   25.09.2024, 11:46

Câți bani are Burlean ăla și unde?

XhX13   •   25.09.2024, 11:46

Care mai e și burlan ăla?E la apogeu omul!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI