Mai multe echipaje de la departamentul de poliție din Los Angeles au ajuns imediat la fața locului și au cercetat în detaliu zona. În acest timp, au fost luate mai multe măsuri de precauție pentur a asigura siguranța oamenilor aflați pe aeroport.
Se pare că mai multe persoane s-au baricadat în toaletele din terminalul 6, iar martorii susţin că au auzit focuri de armă în terminalele 1,5 şi 7, relatează Reuters. Totodată, Administraţia Federală de Aviaţie (FAA) a blocat avioanele pe pista aeroportului internațional.
Video shows passengers evacuated from plane headed back into LAX terminal after false alarm. https://t.co/PnfJQY61r7https://t.co/fzw47IXXvc
— ABC News (@ABC) August 29, 2016
După mai multe cercetări, polițiștii au anunțat că nu a fost vorba despre niciun atacator înarmat și că nu s-au tras focuri de armă. Totul ar fi fost provocat de mai multe zgomote puternice care s-ar fi auzit pe aeroport. Cu toate acestea, autoritățile anchetează în continuare incidentul, relatează ABC News.
„Niciun foc de armă nu a fost tras, nicio persoană nu a fost rănită. Ancheta continuă pentru localizarea sursei”, a declarat poliţistul Andy Neiman.
Oamenii se pot întoarce în aeroport, fiind nevoiți să facă din nou controlul de securitate. Potrivit sursei citate, s-au format deja cozi interminabile.
Throngs of people outside LAX after police say "loud noises" blamed for panic at the airport https://t.co/iaIt57Lcdr pic.twitter.com/KwYR5jf6wF
— ABC News (@ABC) August 29, 2016