Libertatea a stat de vorbă cu Sorin Claudiu Susanu, candidatul Pro România la Primăria Brașov, despre clipul său electoral lansat pe 8 septembrie, considerat de unii ca fiind sexist.
Susanu spune că filmulețul a avut parte numai de laude și că nu a vrut să supere pe nimeni. “Doar s-au folosit fete, din câte am înțeles, pentru că în marea majoritate, funcția de secretară este ocupată de doamne sau domnișoare”, explică acesta.
Nu se consideră feminist, dar nici misogin. Spune că a sprijinit “tot ceea ce înseamnă activități specifice doamnelor, chiar și în ceea ce înseamnă fardurile”, ca fost șef la Protecția Consumatorului.
De la Men in Black…
Patru bărbați în costume negre pășesc hotărâți pe aleea unui parc și se îndreaptă spre clădirea unei instituții publice. Pe fundal se aude o muzică plină de suspans. Pare o scenă de tip “Men In Black”. Ajunși în clădire, bărbații surprind două angajate, secretare probabil, care se machiază. Unul dintre cei patru, le spune amenințător: “De astăzi, lucrurile se schimbă”.
Femeile se opresc din activitatea lor, cu pensulele de machiaj rămase înțepenite în aer. Bărbații părăsesc scena, iar cele două secretare decid să renunțe la farduri și încep să facă ordine printre hârtiile din birou.
… la “James Bond și băieții lui!”
Bărbatul care anunță schimbarea e Sorin Claudiu Susanu, candidatul Pro România la Primăria Brașov, fostul șef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov (CRPC), iar scenele descrise mai sus compun clipul lui electoral, publicat pe 8 septembrie, primul dintr-o serie.
“James Bond și băieții lui! Minunat”, i-a comentat un bărbat lui Susanu pe pagina sa de Facebook.
“Să vă dea Dumnezeu sănătate și putere să puteți schimba ceva!”, a scris o susținătoare.
Oana Băluță: Clipul infantilizează și trivializează femeile
Oana Băluță, conf. univ. dr. la Universitatea din București și activistă pentru drepturile femeilor, a declarat pentru Libertatea că acest clip reproduce stereotipuri de gen, “infantilizează și trivializează femeile”.
“Acest tip de trivializare le și delegitimează profesional. În definitiv, acolo sunt două femei care par să fie angajate ale unei primării. Dar în loc să muncească, ele se machiază. Așadar, folosești machiajul pentru a arăta că femeile respective nu desfășoară o activitate compatibilă cu fișa postului”, explică Oana Băluță.
Serios, vorbim despre acest clip de campanie în condițiile în care femeile se confruntă cu probleme foarte grave, de la violență, la lipsa creșelor și a grădinițelor, la hărțuire la locul de muncă.
Oana Băluță, activistă pentru drepturile femeilor:
Clipul intră în vizorul Consiliului
pentru Combaterea Discriminării
“În măsura în care vom primi plângere până la ședința viitoare de Consiliu, vom proceda la citarea părților și vom vedea dacă acest material depășește limitele libertății de exprimare. Dacă nu vom primi plângere, voi pune în discuție oportunitatea autosesizării în acest caz”, a declarat pentru Libertatea președintele CNCD, Asztalos Csaba.
Sorin Claudiu Susanu a declarat pentru Libertatea că nu el este cel care a avut ideea clipului electoral, dar că a primit multe reacții pozitive după difuzarea acestuia.
Sincer, nu mi-a venit mie (ideea – n.r.), ci celor de la producție. Vor exista și niște continuări, din câte am înțeles (…) Pe ideea că anumite lucruri nu se întâmplă corespunzător astăzi în municipalitate și lucrurile astea să fie surprinse și prin imagini. Ideea că unii funcționari din primărie nu funcționează la capacitatea corespunzătoare și eu încerc să schimb acest lucru.
Sorin Claudiu Susanu:
În ceea ce privește criticile formulate față de acest clip pe motiv că este sexist, femeile fiind reduse la niște stereotipuri, candidatul Pro România spune că n-a avut o astfel de percepție.
“Îmi cer scuze dacă cineva a avut o astfel de percepție. Nici pe departe nu s-a dorit aceste lucru. Doar s-au folosit fete, din câte am înțeles, pentru că în marea majoritate, funcția de secretară este ocupată de doamne sau domnișoare”, spune Susanu.
“Am sprijinit tot ceea ce înseamnă activități specifice doamnelor”
Libertatea: Dumneavoastră v-ați considera un feminist?
Sorin Claudiu Susanu: Sunt departe. Adică nu există, din punctul meu de vedere, nicio discriminare față de nimeni.
– Dar v-ați defini așa, v-ați vedea ca fiind feminist?
– Cred că mă pot defini ca o persoană echilibrată.
– Dacă ești feminist, nu ești o persoană echilibrată?
– Nu neapărat, dar nu pot spune că cad în nicio extremă.
– Dar v-ați defini ca fiind misogin?
– Nici pe departe. În activitatea mea profesională de șapte ani, poate chiar din contră, au fost numeroase acțiuni în care am sprijinit tot ceea ce înseamnă activități specifice doamnelor, chiar și în ceea ce înseamnă fardurile.
– Cum ați sprijinit?
– În sensul că am eliminat de pe piață numeroase produse cosmetice pentru doamne care erau neconforme, unele dintre ele care erau periculoase sănătății prin conținutul de metale grele.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro