Cel mai important clopot dintre cele șase concepute la fabrica Grassmayr din Innsbruck, Austria, este clopotul cel mare. Acesta va fi folosit în ocazii rare şi va fi ridicat la o înălţime de 60 de metri. Acest lucru plasează România printre puţinele ţări din Europa, care au un clopot cu un asemena tonaj, ridicat atât de sus.
„Este unul dintre cele mai mari din Europa, s-ar putea chiar cel mai mare din Europa ca şi clopot suspendat la o înălţime foarte mare, la înălţimea de 60 de metri. Cele mai mari clopote ca tonaj există în Rusia, dar aceste clopote foarte mari, de până la 60 de tone, sunt la sol, nu sunt ridicate la o înălţime foarte mare din motive evidente care ţin de siguranţa clădirii respective. Deci este unul dintre cele mai mari clopote din Europa, nu ca tonaj, ci ca obiect suspendat”, a declarat, conform Mediafax, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Pe clopote se află şi efigia chipului Patriarhului Daniel, lucru care a stârnit nu de puţine ori controverse în spaţiul public. Patriarhia explică însă că această efigie este o consecinţă firească a muncii depuse de Patriarh pentru înălţarea Catedralei. În plus, astfel de tradiţii sunt respectate inclusiv în lumea catolică.
Catedrala Mântuirii Neamului va fi gata, conform ultimelor estimări, anul viitor, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei. Pentru asta, pe cel mai mare șantier din țară se lucrează zi și noapte. Zidurile se înalță deja la 50 de metri de sol, iar pentru ridicarea turlelor și închiderea incintei se estimează că ar mai fi nevoie de încă 20 de milioane de euro.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro