Fie că este vorba de clopotul de la Mânăstirea Cotroceni, din cadrul complexului unde locuiește președintele țării, fie că este vorba despre unul dintr-un lăcaș oarecare de cult, majoritatea dintre ele, cel puțin cele mai noi, sunt realizate de o firmă din Maramureș. Toate clopotele făcute aici sunt concepute ca să sune rusește. La fel bate și clopotul, de peste o mie de kilograme, realizat în 2009 și  amplasat la Cotroceni. Acesta este conectat, prin satelit, la ceasul din Frankfurt, Germania, și bate la anumite ore, atunci când este programat.

Din întâmplare

Preoții parohi din România preferă clopote cât mai mari, cu ornamente. Limbile care se lovesc de pereții clopotului sunt comandate de obicei din bronz pentru a asigura cea mai bună calitate. Prețul unui clopot de o tonă variază între 10.000 și 50.000 de euro. În ultimii ani, au apărut clopotele automate, dotate cu motoare și cu programare. Astfel, acestea pot să sune individual sau în diferite combinații în data și la ora dorită. Unul dintre clopotele mari realizate în ultimii ani este cel de la Catedrala din Mioveni, județul Argeș. Primarul orașului, Ion Georgescu, se arată foarte mulțumit de acesta. “Se aude clar în tot Mioveniul. Este un clopot minunat”, spune edilul.

Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”
Recomandări
Fiica lui Adrian Kreiner cere ucigașilor tatălui său daune de 3 milioane de euro. Suspecții, la proces: „Nu recunosc omorul”

Cu specific rusesc

Ceea ce nu știe nici edilul din Mioveni, nici președintele Traian Băsescu, în timpul căruia a fost schimbat clopotul de la Cotroceni, este că obiectele realizate de Blotor scot sunete cu tipar rusesc.

Radu Blotor

Radu Blotor

Ideea de a realiza o turnătorie pentru clopote i-a venit lui Radu Blotor în urmă cu aproape 14 ani. “Nu mă gândeam că fac clopote, doream să fac anumite piese din aluminiu. Am vizitat mai multe turnătorii ca să învăț cum se lucrează cu aluminiul. Așa am văzut că acolo se făceau și clopote. Însă nu îmi plăceau cum sunau”, își amintește acesta. Recunoaște că pregătirea din domeniul muzical l-au împins spre noua carieră, cea de patron de turnătorie de clopote. “Aveam la bază studii în domeniul muzical, pian și chitară oferindu-mi posibiliatea de a diferenția un sunet melodios față de un sunet fals și dojenit. în acest context am luat hotărarea de a deschide o afacere în domeniu”, mai adaugă acesta.

Pentru a trece la realizarea clopotelor, Blotor s-a specializat în Rusia, la cea mai mare turnătorie de specialitate din lume, Pyatkov and Co. Astfel, în Maramureș se fac clopote cu specific ortodox rusesc.  Fabrica din Maramureș, cu o cifră de afaceri de două milioane de lei în ultimii ani, poate realiza în acest moment clopote de diametre mari, și de peste doi metri, greutatea maximă fiind de 35 de tone.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rusia cere Occidentului să ”înceapă negocierile” pentru a pune capăt ”distrugerii populației ucrainene”
Știrileprotv.ro
Rusia cere Occidentului să ”înceapă negocierile” pentru a pune capăt ”distrugerii populației ucrainene”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Peștele cu care România rupea norma în Europa. Icrele lui, considerate delicatese, mergeau la export, se făceau capturi impresionante
FANATIK.RO
Peștele cu care România rupea norma în Europa. Icrele lui, considerate delicatese, mergeau la export, se făceau capturi impresionante
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI