Fostul prefect de București a intervenit în scandalul dintre Clotilde Armand și Ciprian Ciucu „pentru a puncta câteva lucruri importante”. El a subliniat că Armand este conflictuală, la fel cum afirmase și primarul PNL al Sectorului 6.
„Temperamentul doamnei Clotilde Armand nu este unul dintre cele mai caline, este drept. Este conflictuală, inclusiv cu oamenii care o ajută. Știu asta tot din proprie experiență”, a afirmat Alin Stoica.
Și a continuat: „Nu pot spune că am o relație bună cu Clotilde Armand, chiar dacă suntem în același partid. Cu toate astea, în administrația publică nu lucrăm doar cu oameni care ne sunt simpatici. Iar în politică am intrat – eu, cel puțin – pentru a face lucruri pentru comunitate, nu pentru mine sau pentru cei care îmi sunt simpatici”.
Fostul prefect a punctat însă că edilul Sectorului 1 are și dreptate în anumite privințe, dând ca exemplu momentul în care un consilier PNL a pus, potrivit lui Stoica, o condiție pentru ca liberalii să voteze bugetul.
„Lucrurile reclamate de Clotilde Armand la sectorul 1 sunt în mare parte reale, deși unora li se vor fi părut exagerate. De exemplu, am asistat personal la discuția ireală când unul dintre consilierii PNL din sectorul 1 insista la introducerea facturilor Romprest în buget, ca o condiție pentru votarea bugetului sectorului”, a precizat Alin Stoica.
Ce a răspuns Clotilde Armand
La scurt timp, primarul Sectorului 1 i-a transmis lui Alin Stoica faptul că totul a plecat de la afirmațiile lui Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.
„O singură observație, Alin Stoica: n-au fost declarațiile mele la baza acestui conflict. Domnul primar de la Sectorul 6 a ieșit ieri să mă atace într-un mod profund gratuit (a câta oară?!) și «curajos» în fața televiziunilor. E important de reținut asta. Numai bine”, a scris Clotilde Armand.
Ciprian Ciucu a acuzat-o primul pe Armand că este conflictuală
Precizările fostului prefect USR au venit în contextul în care preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, a declarat că liberalii nu vor vota tichetele de 1.000 de lei pentru energie anunțate de primarul sectorului 1, afirmând că nu există o lege care să permită acest lucru și că un astfel de proiect ar prezenta dificultăţi.
„Nu votăm orice prostie”, a spus primarul PNL al Sectorului 6, care a acuzat-o pe Armand că este conflictuală şi că „se ceartă permanent, cu toată lumea, în toate direcţiile”.