„Nu sunt puțini politicienii care în ultimii ani au practicat furtul intelectual. Este foarte trist că încă nu putem să eradicăm acest fenomen sinistru. Cu atât mai mult, printre primii care trebuie să demonstreze societății că există și altfel de modele în lumea politică sau să denunțe asemenea practici sunt tot politicienii. Indiferent de la care partid politic provin aceștia”, a transmis Clotilde Armand.

Edilul USR al sectorului 1 din București a precizat că „fiecare partid ar trebui să aibă un organism intern care să facă posibil ca asemenea exemple precum cel al dlui Roman să nu se mai repete”.

„Sunt convinsă că sunt destul de mulți colegi liberali rușinați de ceea ce s-a întâmplat. În locul glumelor despre un caz de plagiat sau furt intelectual, cred că ar fi extrem de util să explicăm generației mai tinere cum să nu ajungă așa. Despre cum trebuie să lupte pentru meritocrație și împotriva imposturii. Despre cum reușești dacă înveți, nu dacă furi”, a mai afirmat Armand.

Florin Roman a demisionat după trei săptămâni

Ministrul digitalizării, Florin Roman, și-a dat demisia miercuri, 15 decembrie, la numai trei săptămâni de la numirea în funcție, după ce Libertatea a dezvăluit, în aceeași zi, că a mințit în CV-ul său în privința cursurilor urmate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Anterior, Libertatea a arătat că Florin Roman a plagiat în lucrarea sa de master din 2012 – cele 10 pagini din disertație trimise la redacție erau identice cu paginile dintr-un suport de curs din anul universitar 2007-2008 de la Universitatea Politehnică Timișoara, semnat de profesorul Constantin-Dan Dumitrescu.

Totodată, Libertatea a căutat cartea pe care Florin Roman pretindea în CV că a scris-o, „Teoria sistemelor informaţionale”, însă aceasta nu a fost găsită nici la editură, nici la Biblioteca Națională și nici ministrul demisionar nu a găsit-o, într-o săptămână de căutări, nici acasă, la Alba Iulia. Ulterior, Roman a revenit asupra subiectului, scriind, pe Facebook, că e vorba despre un articol într-o revistă, nu o carte, însă nici acest articol nu l-a putut furniza.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri, la Bruxelles, că a primit demisia lui Florin Roman din funcţia de ministru şi că această demisie va fi acceptată, iar ministru interimar va fi Virgil Popescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News