Clotilde Armand a fost oprită pe raza Sectorului 1 din București, mai precis pe Șoseaua Gheorghe Ionescu-Sisești, în jurul orei 11.00.
„A depășit limita de viteză cu 27km/h peste limită, pe un sector de drum cu limita de 50, motiv pentru care a fost sancționată cu avertisment scris și 3 puncte penalizare”, au precizat sursele citate pentru Libertatea.
În aceeași zi, și fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraș, a fost prins cu viteză, tot pe Șoseaua Gheorghe Ionescu-Sisești, au declarat surse din Poliție pentru Libertatea, care au precizat că Poteraș conducea cu 75 km/h. După ce Brigada Rutieră l-a oprit, oamenii legii au constatat că avea și permisul suspendat și i-au făcut dosar penal.