„Aş vrea să anunţ aici compania de salubrizare că mai are termen câteva zile să-şi onoreze obligaţiile contractuale faţă de locuitorii acestui sector şi să se alăture celorlalte echipe care strâng gunoiul din Sectorul 1. În caz contrar, vom rezilia contractul. Fără alte comentarii”, a scris Clotilde Armand, miercuri, pe Facebook.
De cealaltă parte, compania Romprest Service SA susţine că va continua demersurile iniţiate în justiţie pentru apărarea drepturilor şi imaginii publice ale companiei, grav afectate prin afirmaţiile şi acţiunile primarului Sectorului 1.
Primarul Sectorului 1 a început să strângă gunoiul din sector cu Administraţia Domeniului Public.
Acțiunea vine în contextul în care, de la sfârşitul lunii noiembrie, gunoaiele din sectorul 1 nu mai sunt ridicate din cauza conflictului dintre Primăria Sectorului 1 și firma de salubritate.
Operatorul de salubritate spune că sunt facturi neplătite de Primăria Sectorului 1 în valoare de 100 de milioane de lei, iar primăria susţine că facturile emise sunt nelegale.