Reprezentanții Clubului Famous, situat în vecinătatea ștrandului din municipiul Satu Mare, sperau ca sâmbătă seara, de la ora 22.00, să deschidă porțile pentru petrecăreți, scrie publicația locală Presasm.

În incinta clubului, au promis patroni, potrivit publicației, ar fi urmat să intre 500 de persoane, ceea ce reprezintă 50 la sută din capacitate.

Organizatorii mai spuneau că accesul se va face doar pe bază de rezervare, iar la mesele mari se vor permite maxim șase persoane, în timp ce la mesele mici vor fi doar patru persoane.

Sâmbătă seară, clubul a revenit însă pe Facebook cu un mesaj.

”Bună seara. Cu părere de rău, autoritățile nu permit deschidrea locației. Ne cerem scuze pentru neplăceri”, au precizat reprezentanții clubului.

Anunțul a stârnit dezamăgire printre unii clienți.

”Aproape că mi-am scurtat concediul numai ca sa fiu azi prezenta. Am zis mai rabd o săptămână si nah …tristtttt ….lua-l-ar naiba de covid sa-l ia”, a scris o clientă pe Facebook.

Alții au înțeles situația.

”Poate ca nu e chiar cazul deocamdată”, a scris o clientă.

Regulile din starea de alertă interzic participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.

În același timp se interzice participarea la evenimente private în spaţii deschise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.

Clubul Loft din Mamaia a fost amendat ieri de poliţişti, după ce a organizat o petrecere, unde au fost prezente mai mult de 500 de persoane. Poliţiştii s-au sesizat după ce pe reţelele de socializate au apărut imagini cu concertul lui Puya.

 
 

Urmărește-ne pe Google News