În cadrul unei ședințe ținute la sediul Ministerului de Interne, primul-ministru a cerut din nou controale mai ample la restaurante și la terase, în contexul creșterii cazurilor de COVID-19 din România.
El a anunțat astfel că cluburile ar putea fi închise după ora 22.00.
„Sunt unele cluburi care, părerea mea, ar trebui închise. Va trebuie să ne gândim foarte serios dacă nu luăm măsuri ca în alte țări, ca după ora 22 -23 să se închidă. Vom face o analiză și, dacă nu avem capacitatea să-i readucem la respectarea regulilor, putem să luăm astfel de decizii”, a spus premierul.
El a subliniat că există mai multe zone în care „regulile sunt încălcate grav”.
„Va trebui să concentrăm toate eforturile spre aceste zone astfel încât să fim eficienți. Obiectivul nostru clar este de a ne asigura că orice actor e angajat în respectarea regulilor. Aceia care nu respectă regulile vor fi sancționați”, a adăugat acesta.
El a amintit că numărul cazurilor de COVID-19 a crescut în zonele urbane, pe litoral, precum și stațiunile de munte, ceea ce, punctează premieră, arată că „există încălcări ale regulilor”.