Investigaţia poliţiştilor de la IPJ Ilfov şi de la Poliţia de Frontieră a început în luna mai a anului trecut când oamenii legii au descoperit o fabrică ilegală de alcool la Măgurele. Din acel moment, poliţişti sub acoperire au demarat verificări pentru a vedea cine se mai ocupă de astfel de afaceri ilegale.
Agenţi secreţi i-au filat luni în şir pe traficanţii de alcool. Astfel, au aflat că aceştia luau sticle goale de whisky şi vodcă de la restaurante şi localuri, după care le umpleau cu alcool de proastă calitate, preparat într-o cocioabă din Măgurele, Ilfov, şi le revindeau la preţuri chiar şi de zece ori mai mici. Poşirca a ajuns pe mese la nunţi botezuri, dar şi în cluburi de lux frecventate de tinerii cu buzunarele pline.
Poliţiştii de la „Fraude” au făcut mai multe descinderi la casele infractorilor din Măgurele şi Jilava, Ilfov, dar şi Bucureşti, de unde au luat peste 500 de sticle de whisky „otrăvit” ce urma să fie vândut în zilele următoare. În acelaşi timp, poliţiştii de frontieră au prins, în Capitală, doi indivizi care încercau să dea unui agent sub acoperire 160 de litri de alcool contrafăcut. Oamenii legii au reţinut cinci indivizi care ar putea sta la „mititica” până la şapte ani.