Organizatorul acţiunii numite Marșul Speranței, Sorin Bobiş, a declarat presei că dacă grupul de clujeni poate merge pe jos la Bucureşti pentru justiţie, şi locuitorii Capitalei ar trebui să iasă din blocuri, în stradă, să protesteze, relatează Mediafax.
Manifestanții s-au adunat la Monumentul Memorandiştilor din Cluj cu steaguri tricolore şi ale Franţei, şi cu bannere pe care se pot citi mesaje precum ”Când nedreptatea devine lege, nesupunerea devine datorie” sau ”Marşul speranţei. Toţi pentru justiţie, cu fiecare pas! De la Cluj la Bucureşti”.
”Intenţia noastră este să mergem pe jos la Bucureşti pentru a ajunge la mitingul programat în Capitală, în 20 ianuarie. Vrem astfel să spunem răspicat că nu dorim modificarea legilor justiţiei, este forma noastră de protest. Mesajul nostru este „Toată lumea la Bucureşti”, trebuie să fim cât mai mulţi acolo. Vom merge pe drum, în şir indian, şi mi-aş dori ca la intrarea în Bucureşti să fie un şir de doi kilometri şi să ne întâlnim toţi clujenii care vor merge la miting pentru a merge împreună în Piaţa Universităţii. Când am avut această iniţiativă, m-am întrebat cui ne adresăm, şi am spus că ne adresăm bucureştenilor. Dacă noi venim pe jos din Cluj, şi ei trebuie să iasă din blocuri, să vină în stradă, să protesteze”, a spus Bobiş, potrivit sursei citate.
El speră ca pe traseu grupului să i se alăture cei cu aceleaşi idei ca şi participanţii la marşul de protest.
Din grup fac parte, printre alții, unul dintre fiii lui Sorin Bobiș, în vârstă de 18 ani, o tânără de etnie maghiară din Târgu Mureş, dar și un francez căsătorit cu o româncă și stabilit în România – Alexandre Lacaille, un susţinător al luptei anticorupţie din ţara noastră. De asemenea, în grup sunt și patru nevăzători, unul din Cluj și trei din Sighișoara.
Potrivit organizatorilor, membrii grupului își propun să meargă câte 40 de kilometri zilnic. Ei se vor caza pe traseu la pensiuni și vor fi urmați de o mașină care le va transporta bagajele.
Traseul marşului va trece prin Turda, Târgu Mureş, Sighişoara, Braşov, Ploieşti, Bucureşti – Piaţa Universităţii.
Sorin Bobiş are 51 de ani, lucrează în domeniul culturii plantelor şi a participat la Revoluţia din 1989 de la Cluj-Napoca.
Citește și: Polițiștii Godină și Berbeceanu pornesc o revoltă împotriva deciziei lui Carmen Dan. ”Îl susținem pe Radu Gavriș”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro