Discuțiile au apărut în ședința de marți a CNA în care televiziunea Antena 1 a fost amendată cu 50.000 de lei după ce în mai multe emisiuni au apărut foști sportivi care purtau tricouri roșii sau albe, toate inscripţionate cu cuvântul „Super” care masca o reclamă pentru compania de jocuri de noroc Superbet.
Reclama mascată a apărut în nouă ediții ale emisiunii de pe Antena 1. Pe lângă tricou, foștii sportivi au pronunțat în repetate rânduri „super” și „pariu”, aluzii spre compania Superbet și domeniul său de activitate, potrivit monitorizării CNA, citată de PaginadeMedia.
„Voi pregăti ceva super bun. S-ar putea să am talent la bucătărie, dar dacă n-a fost nimeni să vadă. Sper să-i super surprind prin mâncarea bună pe care o pregătesc. Chefi, de abia aştept să ne întâlnim să gustaţi din mâncarea super pregătită de mine”, spune Mihai Leu pe înregistrare.
„E o super experienţă ceea ce fac, Am venit să le fac o super surpriză. Deci, cuţitul ăsta e un super premiu”, a repetat și Bogdan Stelea în timpul apariției la „Chefi la Cuțite”.
În total, nouă sportivi au apărut în aceste reclame mascate, fiecare având un timp de emisie de circa 12 minute. Aceste practici au fost observate de telespectatori, fiind înregistrate 3.250 de sesizări care au fost discutate în ședința de marți a CNA în urma căreia Antena 1 a fost amendată cu 50.000 de lei (circa 10.000 de euro).
CNA vrea interzicerea acestor reclame mascate
Cu această ocazie, președinta CNA, Monica Gubernat, a propus membrilor consiliului să lucreze la un proiect de lege pentru a interzice difuzarea de reclame mascate la jocuri de noroc în timpul emisiunilor de divertisment.
„Super-ideea mea e că o să trebuiască să băgăm interdicţie la astfel de sponsorizări în emisiunile de divertisment. Pentru că dacă până acum aceste firme de pariuri au rămas în zona sportivă şi am închis ochii la anumite lucruri, în speţă la acele transmisiuni în direct până în ora 23.00, care sunt pline de reclame pe tricourile sportivilor, pe marginea terenului, unde se afişează scorul, lucruri pe care înţeleg că televiziunile sunt obligate să le preia, dar aceasta este publicitate mascată”, a declarat Gubernat.
Un astfel de demers a fost susținut și de către Cristina Pocora, membru CNA. „Mi se pare foarte importantă o modificare de cod să nu mai existe portiţe încât băieţii ăştia să-şi asume amenzile, doar pentru a picura în mintea noastră, în mintea tinerilor, că e bine să joci la jocuri de noroc”, a spus ea.
Cum se apără Antena 1
Televiziunea, prin vocea Norinei Ionescu, a transmis, în ședința CNA, că cele nouă momente cu foști sportivi nu sunt referiri la pariuri și nici nu încalcă legea.
„Da, ne putem lega şi de tricouri, ne putem lega şi de culori. La fel, culorile alb şi roşu sunt asociate şi altor branduri. Nu ne putem imagina că dacă scriem Adi pe un tricou se înţelege Adidas. Depinde din ce perspectivă privim lucrurile”, a spus reprezentanta Antenei 1.
Ea a respins și posibilitatea ca invitații să fi venit ca reprezentanți ai companiei Superbet. „Da, unii sunt contractaţi de pariori sportivi, dar acest fenomen există şi la nivel internaţional. Ce facem, nu mai invităm pe nimeni în emisiune?”, a declarat Norina Ionescu.
În schimb, Cristina Pocora a acuzat că Superbet și-a asumat o posibilă amendă pentru a se promova în cadrul emisiunii. „Aş vrea să subliniez că Superbet cred că şi-a asumat această amendă. Cumva e o mângâiere pentru cifrele lor o asemenea sumă. E clar că a fost gândită, premeditată şi cred că e de dat un semnal de alarmă”, a spus membra CNA.
Tot în şedinţa de marți a CNA a fost analizată şi o ediţie „Vocea României” în timpul căreia ProTV a afişat un carton cu Superbet în calitate de sponsor. Preşedintele CNA a menţionat însă că nu poate propune sancţiuni întrucât cartonul în cauză a fost difuzat după ora 23.00, când reclamele la pariuri sunt permise pe televiziuni.
Ce spune legea
„Art. 29 – (1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise”.
Blocarea reclamelor la pariuri, discutată în Parlament
Senatul a votat, în martie, un proiect de lege prin care interzice reclamele la jocuri de noroc pe televiziuni, în intervalul 6.00 – 23.00. Inițial, legea prevedea blocarea completă a reclamelor, atât la TV și în online, cât și outdoor, dar textul a fost modificat în timpul dezbaterilor.
Legea nu a intrat încă în vigoare, fiind nevoie de un vot final în Camera Deputaților înainte de a fi trimisă președintelui la promulgare.