Cererea Administraţiei Prezidenţiale a fost respinsă întrucât nu a întrunit voturile necesare, potrivit Agerpres.

Preşedintele propus al CNA, Monica Gubernat, a susţinut că spotul este „100% electoral” şi nu poate fi considerat mesaj de interes public.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a afirmat că acest spot are rolul de a prezenta ce se întâmplă la referendumul din 26 mai.

„Dorim să informăm cetăţeanul şi să sporim gradul de conştientizare a cetăţenilor în legătură cu importanţa referendumului naţional. Solicităm CNA să adopte cu celeritate o recomandare de difuzare a acestui spot audio-video realizat de Administraţia Prezidenţială. (…) Va fi vorba despre un regim de anunţ de interes public către televiziunile naţionale şi locale. (…) În cazul în care CNA consideră că recomandarea nu poate fi remisă către posturile comerciale, solicităm CNA să adopte recomandarea de difuzare a spotului audio-video realizat de Administraţia Prezidenţială pentru prezentarea referendumului în regim de anunţ de interes public de către SRTV şi SRR”, a spus Dobrovolschi.

Ea a adăugat că este vorba despre „un mesaj non-comercial”.

„Prezenţa preşedintelui României în acest spot e una justificată, nu există niciun interes electoral la mijloc. Nu e candidat preşedintele României la nimic în acest referendum. Preşedintele e prezent în acest spot pentru că e iniţiator al acestui referendum, e cel care a semnat decretul de convocare a referendumului şi este misiunea preşedintelui să informeze publicul în legătură cu existenţa acestui referendum şi să îndrume lumea să meargă la vot”, a explicat purtătorul de cuvânt.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Orban: „Vom încerca să suplinim boicotul făcut de CNA şi vom face o amplă campanie de informare a cetăţenilor”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi, la Târgu Jiu, că se va încerca suplinirea „boicotului” făcut de Consiliul Naţional al Audiovizualului printr-o amplă campanie de informare a cetăţenilor, el referindu-se la decizia CNA de respingere a unei recomandări către televiziuni de difuzare a spotului audio-video realizat de Administraţia Prezidenţială referitor la referendumul din 26 mai în regim de anunţ de interes public.

„Vom încerca să suplinim boicotul făcut de CNA şi vom face o amplă campanie de informare a cetăţenilor români privitor la referendum şi la importanţa referendumului. Reamintesc ce s-a întâmplat astăzi în CNA ca să fie foarte clar: 1 – CNA a refuzat, în conformitate cu legea, să-şi îndeplinească obligaţia de a acorda timp de antenă pe mass-media şi audiovizuală campaniei pentru referendum. Repet, CNA, astăzi, o majoritate formată din opt reprezentanţi ai PSD, ALDE şi UDMR, a votat împotriva acordării unei decizii de acordare a timpilor de antenă”, a spus preşedintele PNL.


Citeşte şi:

Radu Mazăre: „Scăpați de mine, stați să vedeți când vin frații mei, gemenii!” Replica rămasă în istorie a elevului „inteligent, dar nerespectuos”, devenit unul dintre marii fugari ai României

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI