În perioada 15 – 16 iulie, între orele 11.00 și 19.00, autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 12 tone nu vor putea circula pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale aflate în administrarea următoarelor Direcții Regionale:

-DRDP București (Județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița și Călărași);

-DRDP Craiova (Județele: Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj și Mehedinți);

-DRDP Timișoara (Județele: Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad);

-DRDP Cluj (Județele: Bihor, Alba și Satu Mare);

-DRDP Iași (Județele: Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui)

-DRDP Buzău (Județele: Buzău, Vrancea, Galați și Brăila);

-DRDP Constanța (Județele: Constanța, Ialomița, Călărași și Tulcea).

Codul roșu de căldură sufocantă, extins

Meteorologii au extins și prelungit alerta cod roșu de caniculă până marți, 16 iulie. Vizat este și litoralul, iar temperaturile vor ajunge la 42 de grade Celsius.

Toată țara se află sâmbătă și duminică, 13 și 14 iulie, sub cod roșu și cod portocaliu de caniculă. Alertele au fost prelungite și pentru zilele de 15 şi 16 iulie. În plus, s-au extins și zonele aflate sub cod roșu de căldură extremă: e vorba de Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Știrileprotv.ro
O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Viva.ro
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Ce a cumpărat un bărbat din Piața Obor cu 60 lei. Mii de oameni au reacționat. „Sunt uimit”
FANATIK.RO
Ce a cumpărat un bărbat din Piața Obor cu 60 lei. Mii de oameni au reacționat. „Sunt uimit”
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Unica.ro
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Observatornews.ro
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI