Comentează14 septembrie. Adela Cojan, preşedinte interimar CNAS, este invitată la o conferinţă pe teme de sănătate, organizată de publicaţia Curs de Guvernare. Printre altele, declară că:
- „În jur de 88% din cazurile de cancer al căror tratament a fost finanțat în 2019 au fost regăsite în 2020 pe lista CNP-urilor pacienților decedați. Ceea ce înseamnă că alocăm nişte fonduri imense – 49% din banii pe programele naţionale curative se duc către programul naţional de oncologie, se duc în van.”
- „Dacă i-am depista în fază precoce, şansele de supravieţuire la cinci ani, la zece ani, ar creşte substanţial”.
Două zile mai târziu, Curs de Guvernare reia declaraţia lui Cojan, într-o ştire cu titlul: „Adela Cojan, președinte interimar CNAS: Rata de succes a tratamentelor cancerelor din România a fost în 2020 de doar 12%”.
Calculul ziariștilor este corect. Dacă ce a spus președinta CNAS ar fi real, atunci 9 din 10 pacienți bolnavi de cancer (toate formele) din 2019 au murit deja în interval de un an, până în 2020. Ceea ce e o rată de mortalitate neîntâlnită.
Joi seară, Adela Cojan confirmă, într-o discuţie telefonică purtată cu Libertatea, că 88% din bolnavii de cancer trataţi în 2019 cu finanţare de la stat au murit un an mai târziu. Face o singură precizare: „Nu sunt doar cazuri diagnosticate în 2019. Sunt toţi bolnavii aflaţi sub tratament finanţat în anul respectiv, indiferent când au fost depistaţi cu un an, doi, trei, şapte înainte. Încă nu avem defalcat datele pe anul depistării, ca să putem calcula ratele supravieţuirii”.
De ce era imposibil acel procent de 88% din declaraţia iniţială
Cabinetele oncologice din România au în evidenţă aproximativ jumătate de milion de bolnavi de cancer, spune cea mai recentă analiză a situaţiei pe cancer făcută de INSP.
Această cifră (de prevalenţă) creşte constant, dar nu suferă modificări masive de la un an la altul. Privind un pic în urmă, rapoartele INSP spun că, la final de 2015, statul român avea în evidenţă 461.016 bolnavi. În prima jumătate a lui 2018, ajungea la 488.824.
Dintre aceștia, undeva la 45.000-50.000 de români pierd anual lupta cu cancerul. Nici în cazul acestei cifre nu sunt modificări substanţiale de la un an la altul. E o lege a numerelor mari din sănătatea publică faptul că astfel de parametri se modifică lent în timp.
Dacă ne uităm pe datele din 2019 şi 2020 pe cauze de deces ale Institutului Naţional de Statistică, observăm că, între ianuarie şi noiembrie 2020, au fost 45.547 de decese cauzate de tumori în România, un total comparabil cu cel din aceeaşi perioadă a anului 2019: 46.121 de oameni.
Calculele simple ne spun că, într-un an obişnuit, cam 10% din bolnavii de cancer din România (indiferent de momentul diagnosticării lor, cu un an, doi, zece înainte) îşi pierd viaţa din cauza bolii. Acest raport pare exact opusul celui prezentat public de Adela Cojan, preşedinta interimară a CNAS. Nu mor 9 din 10, ci trăiesc 9 din 10.
Este adevărat că Adela Cojan nu se referă la toţi pacienţii diagnosticaţi cu cancer, ci la cei cu tratament finanţat prin CNAS. Pe de-o parte, nu toţi bolnavii de cancer beneficiază de tratament finanţat de stat, iar pe de altă parte, nu toate decesele cauzate de tumori sunt din rândul bolnavilor cu tratament finanţat de stat. Unele cazuri sunt diagnosticate aşa târziu, că nu mai pot beneficia de tratament.
Pe de altă parte, un medic de la Institutul Oncologic Bucureşti ne spune franc: „Această cifră este imposibilă. Dacă se întâmpla aşa, noi rămâneam fără pacienţi. Majoritatea celor pe care-i tratăm sunt de mai mulţi ani pacienţii noştri”.
Și dacă nu le făceam nimic, dacă nu-i tratam, nu mureau aşa mulţi de la un an la altul.
Medic de la Institutul Oncologic Bucureşti:
Noua interpretare a lui 88%
La insistenţele ziarului, vineri CNAS revine cu un răspuns scris şi oferă o interpretare nouă a procentului de 88%.
„Tratăm anual în jur de 137.000 de pacienţi oncologici. Din analiza internă efectuată de CNAS pe perioada 2014-2020, a reieşit că numărul deceselor survenite între 0-1 an şi 1-2 ani de la data iniţierii tratamentului oncologic este de 121.000, ceea ce reprezintă aproximativ 88% din numărul pacienţilor trataţi în medie pe an. Aceasta nu este rata supraviețuirii prin boli oncologice, ci reprezintă procentul anual din media anuală tratată”, a spus Adela Cojan.
Cu alte cuvinte, e vorba de 121.000 de decese în ultimii opt ani la bolnavi la care se iniţiase tratamentul cu cel mult doi ani înaintea morţii – în jur de 10.500 de astfel de cazuri într-un an. Fiecare din aceste cazuri e o tragedie. Sunt cazuri în care sistemul de sănătate şi politicile de prevenţie au dat greş, pentru că aceşti bolnavi nu au fost diagnosticaţi la timp.
Dar, dacă le raportăm pe aceste 10.500 la numărul mediu anual de pacienţi trataţi înseamnă, de fapt, că 7,6% din pacienţii oncologici trataţi într-un an pierd lupta cu boala într-un an sau doi de la iniţierea tratamentului. Un procent foarte diferit de acel 88%.
Ce ştim despre ratele de supravieţuire la cancer în România
Nici exces de optimism nu ar trebui să facem. În România, ratele de supraviețuire la cinci ani după tratarea unor forme de cancer, precum cancerul de sân, de prostată și de col uterin, sunt mult sub mediile UE, după cum indică şi cel mai recent raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Rezultatele slabe sunt date de diagnosticul tardiv și de ineficiența tratamentului, scrie INSP.
Supravieţuirea la 5 ani, în România vs UE
- Pentru cancerul pulmonar: 11% faţă de 15%
- Pentru cancerul de prostată: 77% faţă de 87%
- Pentru cancerul de sân: 75% faţă de 83%.
Sursa datelor este Programul CONCORD al London School of Hygiene and Tropical Medicine.
Cea mai mare problemă care duce la performanţele slabe ale României faţă de media UE este lipsa unor analize repetate, unui screening sistematic (din cauza procentului scăzut de participare, calitate suboptimă acolo unde există programe de screening), mai arată analiza INSP.
De exemplu, conform State of Health in the EU -România (2019), în 2014, doar 6% din femeile din România cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani au făcut screening pentru cancerul de sân (media UE: 60%).
În lipsa screeningului, cancerul este, de multe ori, diagnosticat în faze avansate, când chiar şi cele mai noi molecule sunt mult mai puţin eficiente.
Chiar şi-aşa, rata supravieţuirii la 5 ani rămâne, pentru majoritatea formelor de cancer, mult peste prognosticul sumbru indicat de preşedinta CNAS. Peste trei sferturi din pacienţii cu cancer la sân sau de prostată (unele din cele mai frecvente forme de cancer) trăiesc şi la cinci ani de la diagnosticare.