„Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) verifică tezele de doctorat cu suspiciuni de plagiat doar dacă cineva face o sesizare, oamenii ar trebui să sesizeze și nu am aflat ca și cineva să fi făcut o sesizare până acum în cazul tezei ministrului Lucian Bode. CNATDCU nu se poate autosesiza”, a declarat azi Mircea Dumitru, președintele interimar al CNATDCU pentru sursa citată.
Experții Universității Babeș-Bolyai sunt așteptați să se pronunțe săptămâna aceasta dacă demnitarul a plagiat sau nu, în urma unor verificări lansate săptămâna trecută, a spus rectorul UBB, Daniel David.
„Aceasta fiind o situație problematică, de interes public, am cerut să fie tratată cu celeritate. Mă aștept ca săptămâna aceasta să fie încheiată” verificarea, termenul neputând fi unul de doar câteva zile, deoarece evaluările nu pot fi făcute așa rapid, „dar nici nu trebuie să fie o prelungire nerezonabilă, mai ales acum, când este o situație de interes public”, a spus rectorul.
Bode spune că nu a plagiat
Lucian Bode, ministrul de interne, a declarat luni, în Parlament, la dezbaterea moțiunii simple împotriva sa, că lucrarea sa de doctorat a trecut toate etapele și că este un document original.
„Toate verificările și analizele specialiștilor anterior acordării titlului de doctor au fost trecute cu succes. Teza este în regulă și este un document original”, a declarat Lucian Bode de la pupitrul Parlamentului.
USR îl acuză că a copiat de pe Wikipedia
USR a transmis luni, într-un comunicat de presă, că a terminat de transcris lucrarea de doctorat a lui Lucian Bode. Reprezentanții partidului susțin că ministrul de interne a tradus și copiat „cuvânt cu cuvânt unele pasaje de pe Wikipedia”.
Câțiva parlamentari USR, ajutați de voluntari, s-au apucat să transcrie teza de doctorat a ministrului Bode, aflată la Biblioteca Naţională din București, după ce s-a aflat că aceasta e disponibilă doar în format digital, iar fotografiatul monitoarelor este interzis.
Fotografii: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro