Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ea a avut o alergie, dar fără criterii de șoc anafilactic, și și-a revenit după aplicarea tratamentului specific.
„Simptomele respective s-au instalat pe parcursul monitorizării post vaccinale, la zece minute de la administrarea dozei de rapel. Acestea au cedat la scurt timp de la administrarea tratamentului specific în astfel de situații”, se arată într-un comunicat al CNCAV.
Potrivit sursei citate, femeia a părăsit ulterior centrul de vaccinare în stare bună de sănătate. Ea avea în istoricul medical multiple episoade alergice.