„Au fost două plângeri. Una din partea Jandarmeriei și una din partea unui reprezentant al unei organizații de romi din Maramureș. Ieri au venit doar avocații artistului, care au depus puncte de vedere, iar mâine vor fi noi audieri. Verdictul se va da în funcție de data înregistrării plângerii. Cel mai probabil, spre finalul acestui ani”, a spus președintele CNCD pentru Libertatea.
În același dosar, a fost citat și organizatorul festivalului UNTOLD, dar acesta nu s-a prezentat și nici nu a depus vreun punct de vedere.
De unde a plecat scandalul
Pe 5 august, prestația lui Gheboasă de la festivalul UNTOLD a stârnit polemici aprinse, după ce trapperul a cântat o piesă care conține cuvinte obscene.
Jandarmii clujeni l-au amendat pe Gheboasă cu 1.000 de lei pentru „versuri vulgare și rasiste”. În plus, l-au reclamat la Consiliul pentru Combaterea Discriminării. La rândul său, Gheboasă a acuzat Jandarmeria de rasism.
Gheboasă, pe numele real Gabriel Gavriș, are 21 de ani. S-a născut în Târgoviște, dar trăiește în București și s-a făcut remarcat datorită unei melodii lansate la jumătatea anului 2022, piesă al cărei videoclip a adunat peste 12 milioane de vizualizări pe YouTube. Gheboasă are succes și pe TikTok, acolo are sute de mii de urmăritori și milioane de like-uri la clipurile postate.