Atitudinea postului a provocat un protest fără precedent, sute de instituții și personalități civice și redacții din toată România lansând un apel public împotriva limbajului urii la adresa persoanelor cu suferințe psihice.
„Am luat la cunoștință și de acest apel și de incident în sine. Am avut o discuție pe grupul nostru de comunicare internă din colegiul director și decizia este să demarăm o autosesizare în acest caz”, a anunțat, vineri, 21 aprilie, Csaba Astzalos într-o intervenție în emisiunea „Morning Glory” de pe Rock FM.
El a subliniat că acest caz este analizat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) alături de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA).
„CNA discută responsabilitatea titularului licenței (n.r. – RomâniaTV), iar CNCD are competența de a discuta responsabilitatea persoanelor fizice (n.r. – moderator și invitați) care săvârșeșc o faptă de discriminare. O să luăm în dezbatere incitare la ură și discriminare prin încălcarea demnității umane”, a precizat președintetele CNCD.
Mircea Toma, membru CNA, a anunțat joi seară, într-o intervenție în podcastul „Judecata de Acum” că unii membri ai instituției s-au autosesizat. „În afară de plângerile care probabil vor fi, vor exista și din rândurile CNA”, a transmis Mircea Toma.
„CNA are instrumente mai puternice decât CNCD și cred că sistemul de sancționare, dincolo de amenzile pe care le aplică CNA și mai aflăm din comunicate CNA de ele, ei au un instrument de sancționare foarte eficient și descurajator: suspendarea emisiei pe o anumită perioadă de timp”, a afirmat Csaba Asztalos.
El a mai precizat că CNCD are posibilitatea, în cazul în care stabilește că cineva a comis o faptă de discriminare, să aplice amenzi de la 2.000 la 100.000 de lei.
La România TV, în ultimele două zile, moartea jurnalistei Iulia Marin a fost calificată, la emisiunea lui Victor Ciutacu, prin fraze precum: „Oamenii ăia sunt tulburați psihic, produceau materiale de presă”, „Pixul domnișoarei Marin e o armă. Care folosită cu ticăloșie poate distruge destine”, „Rătăcită promovată ca experiment de presă” sau „N-aș lăsa un om cu probleme psihice să lucreze la mine”.
Cei care vor să depună o plângere la CNCD o pot face aici.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
nasty1 • 21.04.2023, 11:45
Televiziunile de propaganda, cum sunt RTV, A3, Digi24, iRealitatea, castiga lunar milioane de euro - bani publici - de la PSD si PNL (direct de la partide sau prin diverse contracte de promovare cu primariile conduse de partidele astea). Se sperie televiziunile de cate o amenda de 5.000 de lei sau un "avertisment"/o "mustrare" de la CNCD, CNA sau alta autoritate? Astea-s sanctiuni date la misto, ca sa creada bizonul votant ca institutiile isi fac treaba.