Consilierul județean PSD Vrancea Ioan Micu a lăsat miercuri, 9 iunie, un comentariu deplasat la adresa lui Clotilde Armand, primarul sectorului 1 al Capitalei, după ce aceasta a susținut pe Facebook că a fost agresată în trafic. „În Franța era răpită și violată zile în șir, aoleu stai că asta-i convenea bebelușei albe de Guadalupe”, a scris Ioan Micu la o postare pe Facebook, pe acest subiect, a liderului deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu.

Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a afirmat că instituția sa s-a autosesizat, iar sancțiunile pot merge de la 1.000 de lei până la 30.000 de lei.

„În urma informațiilor din presă și a analizei, am dispus autosesizare în acest caz, în care vom cerceta dacă s-a depășit limita libertății de exprimare și s-a produs o încălcare a demnității umane”, a afirmat Csaba Asztalos pentru Libertatea.

Conform procedurilor, s-a dispus citarea părților, iar după efectuarea audierii, „vom lua o decizie, respectând și dreptul la apărare”, a explicat președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Csaba Asztalos a menționat că ședința care va avea loc la CNCD va dezbate și o problemă mai amplă.

Nu vorbim doar de o persoană, adică doamna primar de la sectorul 1, ci analizăm și condiția femeii, cum este tratată femeia care este într-o funcție publică și în politică, în general.

Președintele CNCD, Csaba Asztalos:

Totuși, în cazul în care Clotilde Armand va depune plângere penală, atunci, conform legii, CNCD va suspenda procedura și va trimite dosarul la autoritățile competente, precum Parchet sau Poliție, a mai explicat președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru Libertatea.

PSD Vrancea cere excluderea din partid a consilierului Ioan Micu

Președintele interimar al PSD Vrancea, Nicuşor Halici, a anunțat că va solicita excluderea din organizație a consilierului județean care a făcut afirmațiile defăimătoare la adresa lui Clotilde Armand.

„Organizația PSD Vrancea se dezice total de comentariile făcute în nume personal de consilierul județean Ioan Micu pe contul de Facebook al unui membru USR. PSD Vrancea nu acceptă sub nicio formă și în niciun mediu o astfel de atitudine, fie ea publică sau privată”, a declarat președintele interimar al PSD Vrancea, Nicușor Halici, într-o postare pe Facebook.

„Drept urmare, voi solicita excluderea dl Ioan Micu din organizația județeană a PSD Vrancea”, a adăugat deputatul PSD.

Consilierul județean: Am greşit, trebuie să plătesc

În replică, Ioan Micu, cel care a spus despre Clotilde Armand că „în Franţa era răpită şi violată zile la rând”, a declarat pentru News.ro că regretă mesajul scris şi că i-a trimis mesaj acesteia în care îi cere scuze.

A fost un comentariu neinspirat. A fost o greşeală absolută. Nu sunt cuvinte care mă reprezintă. Eu am fost crescut şi educat într-o familie deosebită. Am primit învăţături de la părinţii mei şi educaţie de la bunicii mei. Toată viaţa mea am muncit şi muncesc în continuare în deplină armonie cu mediul care mă-nconjoară. Am fost 10 ani profesor la şcoala din Vidra. Acum sunt administrator a trei farmacii, a unui service pe fonduri europene, a unei ferme de vaci

Ioan Micu:

De asemenea, comentând faptul că va fi exclus din PSD, Micu a spus că a greşit, deci trebuie să plătească.

„Da, voi fi exclus din Partidul Social Democrat. Este o măsură pe care o accept şi pe care o văd corectă. Nu are de ce să sufere partidul la nivel de imagine pentru greşeala mea personală. Am realizat după aceea că am atras şi partidul în această greşeală. Eu rămân social-democrat. Am greşit, trebuie să plătesc!”, a afirmat consilierul PSD Vrancea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News