De luni, România reintroduce carantina de noapte și face certificatul verde obligatoriu pentru majoritatea locațiilor, la câteva zile după ce a înregistrat 19,25 de decese la un milion de oameni – una dintre cele mai ridicate rate de deces de Covid-19 pe cap de locuitor din lume, relatează jurnalista Tara John pentru CNN.

„Necazurile României nu se datorează lipsei de vaccinuri. Țările UE au acces la toate vaccinurile aprobate de UE, dar, la fel ca multe țări din Marea Baltică până în Balcani, administrarea lor în România a fost îngreunată de ezitare la vaccinare, de mesaje guvernamentale slabe și de suspiciune la adresa autorităților”, menționează jurnalistul.

Doar 35,6% din populația sa adultă este complet vaccinată, potrivit datelor Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, preluate de CNN. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat duminică depășirea pragului de 40% în rândul adulților.

„Două variante pentru această răscruce de drumuri”

Reticiența populației de a se vaccina este unul din motivele care au generat un nou val pandemic nu doar în România. Iar în actuala situație, mesajele autorităților au început să aibă alte note. De exemplu, președintele ucrainean Vladimir Zelenski și-a implorat cetățenii să se vaccineze în condițiile în care țara a trecut joi de 22.000 de cazuri. Doar 15,8% din populația de peste 44 de milioane este vaccinată cu schema completă.

„Avem două variante pentru această răscruce de drumuri: vaccinare sau carantină”, a spus Zelenski într-un interviu televizat. „În fiecare zi ne confruntăm cu această provocare și această alegere. Sunt total împotriva carantinei din cauza economiei”.

Situația e îngrijorătoare și în Bulgaria, dar și în țara baltică Letonia, unde deja au fost impuse măsuri dure: carantină timp de 4 săptămâni.

Europa, singura parte a lumii cu o creștere a cazurilor de COVID

În Est, numărul deceselor a crescut alarmant, însă nici Vestul nu e lipsit de probleme. Aici, numărul cazurilor a început să crească ușor. De exemplu, rata de incidență Covid-19 din Germania a crescut la 100 de noi infecții la 100.000 de locuitori sâmbătă, cel mai ridicat nivel atins din mai. Belgia, alături de Irlanda, înregistrează una dintre cele mai mari rate de cazuri din Europa de Vest, conform ECDC, de 325,76 și, respectiv, 432,84 la 100.000 de persoane.

De astfel, notează jurnalista Tara John, Europa este singura parte a lumii care înregistrează o creștere a numărului de cazuri, în ciuda disponibilității pe scară largă a vaccinurilor. Potrivit OMS, este a treia săptămână consecutivă în care cazurile cresc pe continent.

O posibilă explicație este legată de ridicarea restricțiilor în sezonul rece, ceea ce a făcut ca oamenii să se adune în spații închise, unde tulpina Delta s-a transmis mult mai rapid, crede dr. Peter Drobac, expert global în sănătate, la Saïd Business School de la Universitatea Oxford din Anglia.

„O mulțime de motive pentru optimism” pentru țările din Vest

Chiar și așa, spune medicul, vestul Europei nu va „atinge nivelurile de criză pe care le-am văzut în trecut, vaccinurile au schimbat cu siguranță jocul și în acest sens ar trebui să existe o mulțime de motive pentru optimism”.

Optimismul acestuia nu este împărțit de toți specialiștii. Alții vorbesc în continuare de precauție.

Europa trebuie să nu „doarmă” până ajunge la carantina și decesele din iarna trecută, a declarat miercuri Mike Ryan, directorul executiv al programului de urgență sanitară al OMS. „Nu știm cum va arăta pandemia peste două, trei luni. Va trebui să fim puțin precauți, puțin atenți”.

Urmărește-ne pe Google News