Analiza pleacă de la un incident dramatic petrecut la Liptovský Mikuláš, în Slovacia, unde un urs a atacat oamenii pe străzi, în timpul zilei, rănind cinci persoane, dintre care două au ajuns la spital. Ursul a fost ulterior vânat și ucis.

Incidentul a survenit la doar câteva zile după ce o altă întâlnire cu ursul s-a încheiat cu moartea unei turiste de 31 de ani din Belarus, care a căzut în timp ce încerca să fugă de animal, în munții Tatra de Jos, din Slovacia.

Mai multe țări din Uniunea Europeană care sunt în favoarea reducerii protecției ursului încearcă acum să convingă blocul comunitar că e nevoie de relaxarea condițiilor de vânare a urșilor.

Luni, delegațiile din România, Slovacia și Finlanda au prezentat Consiliului de Mediu al Uniunii Europene o propunere prin care cer ca statutul de protecție a unor populații de urși bruni să fie retrogradat. Legislația actuală a UE interzice uciderea urșilor sălbatici, cu excepția unor circumstanțe foarte limitate, cum ar fi atunci când animalul a ucis sau mutilat un om. Încălcarea acestei legislații poate duce la aplicarea de amenzi usturătoare țărilor care nu se conformează.

România, Slovacia și Finlanda fac eforturi pentru ca anumite populații de urși, cei cu „stare de conservare favorabilă”, să fie retrogradate de la „strict protejat” la „protejat”, potrivit unei note de informare trimise tuturor delegațiilor Consiliului de Mediu al UE, după recentele atacuri din Slovacia.

Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR, aruncată în aer: Marcel Ciolacu: „Ne retragem cu demnitate de la masa discuțiilor”
Recomandări
Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR, aruncată în aer: Marcel Ciolacu: „Ne retragem cu demnitate de la masa discuțiilor”

În ambele categorii de protecție există aceeași obligație pentru țări de a menține statutul „favorabil”, potrivit lui John Linnell, cercetător senior la Institutul Norvegian de Cercetare a Naturii, specializat în conservarea carnivorelor mari.

„Ceea ce diferă este contextul în care ți se permite să ucizi”, a spus el pentru CNN. „În protejat strict, trebuie să ai motive foarte specifice pentru a ucide un animal. Dacă e doar protejat, atunci nu ai aceeași obligație de a justifica de ce”.

Ce înseamnă „favorabil” este, de asemenea, discutabil. „Nu este un concept științific”, a spus Linnell: „Nu este vorba doar despre numere, ci despre numere, habitate, tendințe ale populației și distribuție”.

Delegațiile care susțin noua propunere spun că este necesară o mai mare flexibilitate a regulilor, parțial din cauza creșterii populației de urși bruni din UE, de când blocul a adoptat Directiva Habitate în 1992. Dintr-un punct aproape de dispariție în multe zone, numărul de urși a crescut și se estimează că acum sunt între 15.000 și 16.000.

Delegațiile care susțin retrogradarea statutului ursului brun spun că asta nu va submina „obiectivul general” al legislației UE de conservare și subliniază efectele pe care le au animalele. „Populațiile întărite și în expansiune de urși bruni au dus la un impact tot mai mare asupra comunităților rurale și a creșterii animalelor”, se arată în nota de informare, adăugând că numai în România au fost raportate 240 de atacuri de urși între 2004 și 2021. Se mai precizează că interacțiunile dintre fermieri iar urșii au dus la pierderi financiare de milioane de euro.

Povestea Iuliei Negru, românca votată de italieni consilier local în Trieste: „România se schimbă. Dar eu nu m-aş întoarce niciodată, mi s-ar părea inutil”
Recomandări
Povestea Iuliei Negru, românca votată de italieni consilier local în Trieste: „România se schimbă. Dar eu nu m-aş întoarce niciodată, mi s-ar părea inutil”

Dar unii oameni susțin că există modalități mai umane de a preveni atacurile urșilor. Robin Rigg, președintele Societății Slovace pentru Natură sălbatică, a declarat pentru CNN că metodele preventive, cum ar fi gardurile electrice, pot ajuta la descurajarea urșilor de a se apropia de ceea ce îi atrage, cum ar fi stupii, pomii fructiferi și animalele.

El a spus că, dacă un anumit urs provoacă probleme repetate, adesea cunoscut ca „individ cu probleme”, legislația actuală permite deja să fie scos din populație, fără a fi nevoie să se schimbe nivelul de protecție al speciei.

Mai multe țări prezente la reuniunea Consiliului de Mediu al UE de luni au fost înțelegătoare față de propunere. Italia a spus că va sprijini ideea, în timp ce Ungaria a spus că este pregătită să facă acest lucru, dar a subliniat mai întâi necesitatea unei „examinări atente” a problemei.

Spania a spus că siguranța umană ar trebui să fie prioritară și a vorbit despre necesitatea măsurilor preventive, în timp ce Germania a remarcat că normele existente merg suficient de departe.

Slovacia, între timp, a făcut apel la emoțiile delegaților. „În fiecare zi avem urși care alergă prin orașele noastre. Dimineața, părinților le este frică să-și lase copiii să meargă la școală”, a spus reprezentantul slovac.

Motivul pentru care Marcel Ciolacu a anunțat că PSD iese din negocierile pentru formarea viitorului Guvern: declarațiile lui Ciprian Ciucu – Surse
Recomandări
Motivul pentru care Marcel Ciolacu a anunțat că PSD iese din negocierile pentru formarea viitorului Guvern: declarațiile lui Ciprian Ciucu – Surse

Chiar și cu sprijin, progresul propunerii prin birocrația UE nu va fi o sarcină rapidă sau ușoară. În cele din urmă, „țări precum Irlanda, Malta și Cipru, care nu vor avea niciodată un urs, vor avea efectiv drept de veto”, a spus Linnell, adăugând că nici nu există vreo garanție că publicul larg va fi de acord cu politicienii cu privire la această problemă, chiar și în ţările cu urşi.

În afara Europei, nu toate țările sunt atât de îngăduitoare: în Japonia, oficialii au  oferit celor care pun capcane de urși echivalentul a 33 de dolari în schimbul fiecărui animal capturat, în urma unui număr record de atacuri, anul trecut.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (7)

milli   •   31.03.2024, 16:04

"Populațiile de urși bruni sălbatici din Europa au fost salvate de la dispariție". Despre ce populatii vorbiti, puteti sa prezentati si niste cifre? De exemplu Spania are 25-30 de ursi impreuna cu Franta. Germania nu mai are populatie de ursi de 200 de ani, dar doreste sa-i protejeze! Serios?! poate ar trebui sa facem un efort comun si sa reintroducem ursii in toate tarile din europa unde au existat, dar acum nu mai sunt: germania, belgia, olanda, marea britanie, portugalia, danemarca ...

dabaca2020   •   31.03.2024, 15:24

Adica cum ,Ursul are voie sa tace Omul ? Dar Omul Nu are voie sa atace ,ursul ?? Oare traim intr-o Liume Nebuna ? La fel s-au inmultit si sacalii , care cica ar fi mai periculosi decat lupii ! Chiar ne-am pierdut uzul ratiunii ? Cum adica sa mergi in statiune la Predeal de ex , si in loc de relaxare ,trebuie sa stai tot cu frica ursului ?? Trebuie redusi la minimul riscului ptr OM ..

Dorin7   •   31.03.2024, 14:50

Austria a rezolvat de mult timp aceasta problema. In Alpii lor nu mai e nici un urs , doar deranjau turiștii și fermierii.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Observatornews.ro
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI