Comitetul Național pentru Situații de Urgență a revenit, joi seară, cu precizări privind măsura carantinării pentru persoanele care ajung în România din zonele cu risc epidemiologic.
Noua Hotărâre, cu numărul 7, vine în completarea celei cu numărul 6, prin care a fost anunțată obligativitatea prezentării unui test COVID negativ la intrarea în țară de către toți cei care vin din ”zona galbenă”. Anterior, autoritățile au actualizat lista, care acum include aproape 70 de țări.
Astfel, sunt exceptate de la carantinare și prezentarea unui test PCR negativ următoarele categorii de persoane:
- copii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani;
- persoane care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data contactului direct sau până la data intrării în România. Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doze se realizează prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării;
- persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în țară
- conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
- conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
- conducătorii auto prevăzuți la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
- piloții de aeronave şi personalul navigant;
- membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la București, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;
- personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
- personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
- personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
- lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi
Anterior, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis Hotărârea nr. 6 prin care a fost actualizată lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic.
Ce se va întâmpla dacă persoanele care vin în România nu prezintă testul COVID?
Întrebat ce se întâmplă dacă cineva refuză testul sau îi este greu să îl facă într-o anumită țară, de exemplu Maldive, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat la Antena 3: „E posibil ca la urcare în avion să nu poată urca fără rezultatul testului. Vom lăsa o perioadă destulă de timp, dar apoi regula va fi generală”.
CNSU nu a precizat în hotărâre dacă perioada de carantină va fi modificată sau va rămâne de 14 zile pentru persoanele care la intrarea în țară vor prezenta un test COVID negativ.
O explicație a venit însă de la șeful DSU: perioada se poate scurta numai după un al doilea test negativ.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2Testul nu garantează când vii că nu ești pozitiv. Cei care vor să iasă la 10 zile din carantină, vor face al doilea test la 8 zile și dacă este negativ, pot ieși după 10 zile.
Raed Arafat:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro