„Facem precizarea că aceste produse vor fi achiziționate pentru completarea stocurilor deja existente, iar in condițiile în care situația în dinamică va impune creșterea numărului de concentratoare de oxigen de mare capacitate, acestea vor fi solicitate inclusiv prin mecanismul european de protecție civilă”, a precizat CNSU într-un comunicat.

Hotărârea a fost luată la propunerea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, vicepreședinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, formulată pe baza discuțiilor din cadrul Grupului de Suport Tehnico-Științific
privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase pe teritoriul României, referitoare la majorarea cantităților de produse și stocuri de urgență medicală.

Se propune ca, pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării celor 500 de concentratoare de oxigen, să fie alocate la nevoie Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență sumele
necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Hotărârea va fi comunicată tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

FOTO: Hepta

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News