Un craiovean a făcut publice fotografii în care sunt surprinse o mulțime de mașini mortuare în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova - practic, un șir lung de dricuri așteptând să ridice morții.
Laurenţiu Ivanovici, managerul spitalului, susţine că imaginile sunt de marţi, când au fost înregistrate mai multe decese în rândul pacienților unității medicale, informează publicaţia locală Gazeta de Sud.
Pe 3 noiembrie, la SJU CRaiova au fost 15 decese, dintre care 13 asociate COVID.
Nu programăm decesele… Marți și miercuri au fost multe decese. Fotografia a fost făcută marți. Marți au fost eliberați 13 pacienți Covid decedați, dintre care 5 au decedat luni. Miercuri au decedat alți 6 pacienți Covid.
Laurenţiu Ivanovici, managerul SJU Craiova:
Imaginile au fost postate de un utilizator din Craiova al platformei Reddit, iar comentariile nu au întârziat să apară.
”Dacă în primăvară a explodat cererea de curieri, se pare că în toamnă bubuie cererea pentru o altă ramură a economiei”, a scris un utilizator.