Sute de enoriași s-au adunat la memorialul părintelui

Mai mulți credincioși au fost surprinși sărutând portretele preotului, dar și aducând flori și bilețele pe care își scriau rugămințile pentru sănătate, rezolvarea nedreptăților și prosperitate, iar unii dintre ei au declarat că l-au cunoscut când slujea de la biserica din sat, în timpul comunismului.

Video: Dumitru Anghelescu

„Cel mai cuminte, cel mai bun preot pe care l-am avut în comună, în Necșești, satul Gărdești. Era un preot foarte deosebit. Nu cerea bani la lume, nu făcea… toate le făcea din plăcere și din buna voință a lui. L-am cunoscut personal. Cel mai bun, n-am întâlnit așa părinte în viața mea”, a declarat pentru reporterii libertatea Ivan Niculae, un bărbat care a venit la memorialul părintelui.

De asemenea, preotul Virgil Voicu, care slujește acum la biserica din Gărdești, povestește cum enoriașii vorbesc despre preotul Ilie Lăcătușu, susținând că acesta este foarte lăudat de enoriași.

„Eu am întrebat o femeie care vine la noi la biserică: «Cum era, tanti Lenuța, părintele? Cum l-ai priceput așa?» și ea a răspuns: «Ca pe un sfânt». Deci astea sunt cuvintele care mi le-a spus bătrâna”.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Coada de sute de oameni la mormântul preotului legionar Ilie Lăcătușu (7)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Trecutul controversat al părintelui Ilie Lăcătușu

Alexandru Florian, directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, a explicat că Ilie Lăcătușu a fost „șef de cuib” în perioada statului național legionar și a servit în Transnistria între 1942 și 1943, la Odesa și într-o localitate din județul Râbnița.

„Nu se cunoaște să fi manifestat empatie față de evreii deportați în Transnistria. A slujit cu indiferență față de aproapele lui”, a spus Florian.

La Odesa, în toamna lui 1941, a avut loc un pogrom cu peste 20.000 de victime, iar județul Râbnița a fost un loc de deportare, având un lagăr în oraș. Florian a subliniat că Lăcătușu a slujit cu indiferență față de zecile de mii de evrei români și ucraineni care au fost executați în Transnistria.

Ilie Lăcătușu s-a născut în 1909 și a fost hirotonit preot pe 1 septembrie 1934, la parohia Osica de Jos, județul Olt, conform crestinortodox.ro. În anii ’30, a fost șef de cuib în Mișcarea Legionară, iar în 1942-1943 a fost trimis misionar creștin-ortodox în Transnistria, teritoriu ocupat de România condusă de Ion Antonescu, aliată cu Germania nazistă.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Arestat de regimul comunist în 1952, Lăcătușu a fost trimis la Canalul Dunăre – Marea Neagră. După doi ani, a fost eliberat, dar arestat din nou în 1959 și condamnat la cinci ani de închisoare, fiind trimis în lagărul de la Periprava, în Delta Dunării, de unde a fost eliberat în mai 1964.

Ulterior, la data de 12 iulie 2024, preotul legionar Ilie Lăcătușu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română alături de alți 15 preoți români.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

Ttyy   •   10.02.2025, 01:25

Diferenta fantastica intre caracterizarea celor care l-au cunoscut si cineva cu alte interese. Il acuz de calomnie si il trimit la agricultura, sa ne lase in pace. Noi stim ca legiunea a fost si buna si rea. Unii legionari au ajuns sfinti adevarati, altii au intrat in partidul comunist, iar de altii nu se mai știe. Hai sa nu dam cu noroi ca nici in PCR nu au fost toti diavoli ca ilici.

Madaliques82   •   09.02.2025, 18:23

Aoleoooo...moare de ciudă institutu' lu' vițel....aoleo...un mare bravo pt BOR.

CharlieHarperIII   •   09.02.2025, 17:41

Intelegem ca dl. care a fost canonizat e acuzat de "indiferenta". Pai, sa vedem atunci daca cineva din comunitatile mozaice (israelite) a aratat "preocupare", sau "grija", fata de crestinii deportati, torturati si ucisi de regimurile de extrema stanga ("comuniste"). Milioane de crestini din URSS, Polonia, Romania etc. Sau au fost "indiferenti"? Si atunci, sa-i criticam, nu? Sau, mai bine ne vedem de treaba noastra si de religia si comunitatea nostra si nu mai aratam cu degetul spre altii, ca, daca incep sa arate si aia cu degetul, poate nu e bine. PS: tare asta, despre cum au fost "surprinsi" credinciosii !! Bai, dar ce i-ati "surprins"! Nu stiu, ar trebui amendati, ceva. Sau, macar, sa-i "dati la ziar", cu poze: "Femeie surprinsa in timp ce saruta poza"!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI