Aceste tichete se acordă persoanelor de peste 18 ani, care au domiciliul sau rezidenţa în Capitală, iar o persoană nu poate beneficia decât de un singur tichet, care nu este transmisibil, iar acordare a voucherelor se va face pe principiul „primul venit, primul servit”.
Poate și de aceea, sute de bucureșteni au luat cu asalt, încă de dimineață, ghişeul de relaţii cu publicul al Muncipalităţii, ca să depună cereri de obţinere a unuia dintre cele 5.000 de vouchere pentru biciclete.
CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/ În plin scandal din cauza iubitei, Bogdan „Syda” Ionescu își face vacanțele doar peste hotare. A ascuns-o în Capri și Mykonos
Deși Primăria Generală a Capitalei a anunţat că solicitările se pot depune şi prin email, decizia fiind luată tocmai ca urmare a numărului mare de persoane care s-au arătat interesate să obţină acest voucher, peste o sută de persoane au preferat varianta aglomerată a prezenței fizice.
De altfel, unei femei i s-a făcut rău la coadă și a primit imediat îngrijiri medicale la fața locului.
„Pentru înscrierea în Program este nevoie ca solicitanţii să printeze, să completeze formularul de înscriere, să-l semneze, şi să-l trimită scanat, împreună cu cartea de identitate (scanată pe ambele părţi în cazul celor cu vize de reşedinţă), la adresa biciclisti@pmb.ro. Cererile depuse online vor fi procesate concomitent cu cele depuse fizic, în timpul programului alocat, respectiv cele depuse până la 18.30 vor fi procesate în aceeaşi zi, iar cele sosite după ora 18.30 vor fi procesate a doua zi, începând cu ora 08.30, oră la care se deschid şi ghişeele pentru relaţii cu publicul”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei transmis Mediafax.
Lista magazinelor care vor încheia un parteneriat cu municipalitatea pentru transformarea cupoanelor în avans pentru biciclete va fi anunţată la începutul lunii viitoare, anunță Digi 24.
FOTO: Digi 24 – Captură video
CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV. Răsturnare de situație în cazul Boureanu. Unii dintre polițiștii-martori și-au schimbat mărturiile!