Acțiunea este inițiată de Uniunea Salvați România (USR) și își propune să strângă 500.000 de semnături. Demersul urmărește schimbarea Constituției, astfel încât cei cu o condamnare definitivă să nu mai poate fi aleși în Parlament, primării, Consilii Județene și nu numai.

Și actorii din București au ieșit în Piața Universității pentru campania #FaraPenali, în după-amiaza zilei de miercuri, 18 iulie. Printre ei, s-au aflat Oana Pellea, Marius Manole și Victor Rebengiuc.

De exemplu, în luna mai, Primarul din Timișoara i-a făcut troțkiști pe cei din USR, care l-au agasat cu semnături pentru Campania Fără Penali. Nicolae Robu: „Sunt șeful Poliției Locale, eu dau ordine!”.

La începutul acestei luni, polițiștii locali din Ovidiu, județul Constanța, au amenințat o tânără care strângea semnături pentru campania „Fără penali în funcţii publice”.


Citește și: VIDEO/ Bogdan Ene, neurochirurgul din Franța care vrea să revină acasă. ”Cine spune că nu se gândește să se întoarcă, fie s-a adaptat, fie minte”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News