Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, un grup de monitorizare a situației de pe front cu sediul în Marea Britanie, a precizat că trupele au coborât din două elicoptere în al-Humayra, în apropiere de granița siriană cu Turcia. Au fost șapte minute de lupte între soldați și localnici înainte ca elicopterele să decoleze.
Elicoptere s-au îndreptat apoi spre o bază din regiunea Kobane din estul pronviciei Alep, controlată de rebelii susținuți de Turcia.
Coaliția anti-ISIS a transmis apoi că operațiunea „a fost meticulos plănuită pentru a minimiza riscul de daune colaterale și rănire a civilor. „Operațiunea a fost una de succes, niciun civil nu a fost rănit și nu au fost răniți nici în rândul soldaților și nici aparatura nu a suferit avarii”.
Washington Post, care citează surse din rândul oficialilor americani, au transmis că jihadistul capturat este Ahmed Kurdi cunoscut și ca „wali” sau guvernator al Raqqa – un oraș la est de Alep care a fost proclamat drept capitala calificatului islamic în zile în care jihadiștii controlau zone însemnate din Siria și Irak.
În februarie, forțele speciale ale Statelor Unite au desfășurat o misiune similară în provincia Idlib în urma căruia a fost ucis liderul de atunci al jihadiștilor, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi. Liderul ISIS s-a autodetonat în momentul în care a fost înconjurat de soldați, ucigându-și în același timp familia.
La finalul lunii mai, Turcia a anunțat arestarea în Istanbul a lui Abu al-Hassan al-Qurayshi, fratele și succesorul liderului ISIS.