S-a stabilit calendarul alegerilor

UPDATE ora 15.10: Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj amplu pe Facebook, în care a afirmat că propunerea PNL, ca prezidențialele să aibă loc la termen, „a fost cea potrivită” și a mulțumit PSD pentru că a acceptat-o.

Al doilea om în stat a susținut că liberalii vor avea „o campanie constructivă”, care nu se va axa pe „denigrarea adversarilor, așa cum se obișnuiește adesea în politică”.

„În viitoarele alegeri prezidențiale, va trebui să alegem între cei care alimentează conflictele politice și folosesc populismul și egoismul în activitatea lor și cei care pot aduce țării o conducere de dreapta – puternică, liberală, în slujba oamenilor și a României”, a mai punctat Ciucă.

UPDATE ora 13.30: Hotărârea de Guvern privind calendarul alegerilor va fi adoptată de Executiv, a transmis Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de Guvern, care a avut loc după ședința coaliției.

„Am stabilit că alegerile prezidenţiale vor fi organizare la 24 noiembrie, turul I şi 8 decembrie, turul al II-lea, iar alegerile parlamentare la 1 decembrie Astfel, putem adopta chiar azi Hotărârea de Guvern prin care validăm calendarul alegerilor şi încheiem acest subiect”, a spus premierul.

Gabriel Resources a primit încă o sentință defavorabilă în România. Ce se întâmplă cu acțiunile sub sechestru ale companiei canadiene
Recomandări
Gabriel Resources a primit încă o sentință defavorabilă în România. Ce se întâmplă cu acțiunile sub sechestru ale companiei canadiene

UPDATE ora 13.00: Premierul Marcel Ciolacu a declarat înaintea ședinței de Guvern că decizia privind varianta ca social-democrații să îl susțină sau nu pe Mircea Geoană la Președinție se va lua în forul de conducere, care urmează să fie convocat în perioada următoare.

„Discut cu colegii din Consiliul Național dacă acceptăm să susținem un candidat din afara partidului. Cu alte cuvinte, PSD să nu aibă candidat. Să vedem dacă partidul acceptă o astfel de variantă și apoi declanșăm proceduri”, a spus Ciolacu într-o discuție cu jurnaliștii.

UPDATE ora 10.30: Alegerile prezidențiale vor fi organizate astfel: primul tur pe 24 noiembrie, iar al doilea tur pe 8 decembrie. Alegerile parlamentare vor fi organizate de Ziua Națională, pe 1 Decembrie.

UPDATE ora 9.00: Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a intrat în sediul Guvernului, alături de secretarul general Lucian Bode și de prim-vicepreședintele Gheorghe Flutur.

Video: Cristian Otopeanu

La Palatul Victoria au mai intrat vicepremierul și ministrul PNL de interne, Cătălin Predoiu, și ministrul transporturilor și prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu.

UPDATE ora 8.35: Premierul Marcel Ciolacu a intrat în sediul Guvernului.

Două ținte de mici dimensiuni, identificate în spațiul aerian de la Marea Neagră. Suspiciuni de război electronic împotriva României
Recomandări
Două ținte de mici dimensiuni, identificate în spațiul aerian de la Marea Neagră. Suspiciuni de război electronic împotriva României

Video: Cristian Otopeanu

***

Știrea inițială: Liderii PSD și PNL s-au reunit astăzi, 4 iulie, de la ora 9.00, la Palatul Victoria, pentru a decide calendarul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, după ce premierul Marcel Ciolacu a avut două zile de consultări cu Opoziția pe acest subiect.

Cele două partide de guvernare vor discuta la sediul Guvernului în formula obișnuită, adică președinții formațiunilor, Marcel Ciolacu – PSD și Nicolae Ciucă – PNL, secretarii generali și prim-vicepreședinții.

Marcel Ciolacu va prezenta variantele stabilite cu Opoziția și urmează să se ia decizia finală privind calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare.

Ciolacu a chemat partidele la consultări

Premierul a anunţat pe 28 iunie, în ședința de Guvern, că îi invită pe liderii tuturor partidelor la discuții pentru a decide datele alegerilor prezidențiale și a precizat că nu îl va remania pe ministrul PNL de interne, Cătălin Predoiu, care nu a respectat ce i-a cerut, adică să pregătească o hotărâre de Guvern pentru organizarea alegerilor prezidențiale în septembrie.

Înaintea ședinței de Guvern din 28 iunie, ministrul PNL de interne, Cătălin Predoiu, s-a dus în biroul premierului Marcel Ciolacu, cei doi au avut o discuție separată de 5 minute, iar la ieșire au refuzat să facă declarații.

Prea bătrân pentru a-ți găsi un prieten în hipermarket
Recomandări
Prea bătrân pentru a-ți găsi un prieten în hipermarket

Două zile de consultări Guvern – Opoziție

Luni, 1 iulie, și marți, 2 iulie, la sediul Guvernului au fost chemate toate cele 8 partide de Opoziție pentru discuții cu premierul PSD Marcel Ciolacu și cu vicepremierul PNL Cătălin Predoiu, scopul fiind acela de a se stabili calendarul alegerilor prezidențiale și parlamentare, după ce PSD și PNL nu au căzut de acord.

Primele runde de discuții cu Opoziția au avut loc luni, 1 iulie. Cei de la USR au fost invitați primii, urmaţi de AUR, UDMR, SOS România, grupul minorităţilor naţionale şi PUSL.

Când vor fi organizate prezidențialele și parlamentarele. Consens în coaliția PSD-PNL: alegeri în trei weekenduri consecutive
Imagine de la discuțiile de luni 1 iulie, dintre Marcel Ciolacu și Diana Șoșoacă. Foto: Guvernul României

A doua rundă de discuții a avut loc marți, 2 iulie, când la Palatul Victoria au venit reprezentanții REPER și Forța Dreptei.

Când vor fi organizate prezidențialele și parlamentarele. Consens în coaliția PSD-PNL: alegeri în trei weekenduri consecutive
Imagine de la discuțiile de marți, 2 iulie, dintre Marcel Ciolacu și Ludovic Orban. Foto: Guvernul României

Cinci luni de negocieri pentru alegerile prezidențiale. PSD voia în septembrie, PNL – la termen

În ultimele luni, au fost mai multe discuții între președintele PSD, Marcel Ciolacu, și președintele PNL, Nicolae Ciucă, referitor la calendarul alegerilor prezidențiale, dar cele două partide nu s-au înțeles.

În mod tradițional, alegerile erau programate pe finalul anului, dar în februarie cei doi lideri au bătut palma pentru datele de 8 septembrie și 22 septembrie, la fel și pentru comasarea alegerilor locale cu europarlamentare pe 9 iunie. După câteva zile, Ciolacu și Ciucă s-au răzgândit și au decis ca turul 1 și turul 2 să aibă loc pe 15 și 29 septembrie. În martie, Parlamentul a stabilit că prezidențialele pot fi organizate în septembrie.

Recent însă, după ce Klaus Iohannis a ieșit din cursa pentru șefia NATO, liberalii au transmis că vor ca alegerile prezidențiale să aibă loc la finalul anului, așa cum era tradițional, sau măcar să le împingă în octombrie/noiembrie, dar social-democrații s-au opus și au cerut ca primul tur să aibă loc în septembrie, fie pe 15, fie pe 29.

Atacuri în rafală ale PSD la adresa lui Ciucă

Pe 27 iunie, Marcel Ciolacu a declarat că „PNL doreşte să schimbe regulile jocului” și a lansat un atac dur la adresa lui Nicolae Ciucă. „Nu am stabilit încă să avem o şedinţă de coaliţie. Este evident că PNL doreşte să schimbe regulile jocului. Dacă decizia lor rămâne aceeaşi, nu are rost să facem o şedinţă a coaliţiei”, a spus premierul Ciolacu, aflat la Bruxelles.

Alți doi importanți lideri din PSD, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, au lansat atacuri la adresa președintelui Senatului, al doilea om în stat. „Un poznaș în slujba țării…”, a scris Grindeanu pe Facebook și a atașat postării un document intern din PNL, mai precis decizia Biroului Politic Naţional din 3 martie, potrivit căreia liberalii au fost de acord ca prezidenţialele să aibă loc pe 15 septembrie şi 29 septembrie.

Mihai Tudose a postat și el pe Facebook un extras dintr-o emisiune la Digi24, în care Nicolae Ciucă spunea că alegerile prezidențiale vor rămâne în septembrie, „așa cum au fost anunțate”. „Coerență! Stabilitate! Încredere! Vizionați și trageți dv. concluziile….. Omu vrea să fie președinte!”, a scris Tudose, în descrierea care însoțea înregistrarea.

Nicolae Ciucă a reacţionat și a spus că nu înţelege atitudinea social-democraților. „Afară este foarte cald. Asta da, pot să înţeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară (n.red. – calificarea din grupe după egalul cu Slovacia). Și folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naţionale de fotbal. Atunci când vine vorba de alegerile prezidenţiale trebuie să rămânem în prevederile legale şi în termenele legale. Ca atare, haideţi să stăm jos şi să discutăm, să discutăm pe bază de principii, pe bază de reguli, nu pentru a face în aşa fel încât să respectăm agenda personală a liderilor PSD” a afirmat al doilea om în stat.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (32)

Trandafir   •   05.07.2024, 14:07

Jocuri politice odioase pentru ca PSD si PNL sa ramana vesnic la conducerea Romaniei, pentru ca politicienii sa roada cat mai mult din ce a mai ramas din munca romanilor.

golgol   •   04.07.2024, 23:15

Deci haideți să vă explic hoția acestor date! PSD are aprox 1 mil de membri,PNL aprox 400 mii membri adică sunt cele mai mari partide din Romania! În condițiile în care 1 dec e liber,30 noi e Sf Andrei ,oamenii nu vor sta acasă deci ne vom aștepta la o prezență mai mica decât 50% .Deci vor fi aproximativ 8 mil de romani .Dacă PSD are 1 mil de membri atunci cu un simplu calcul PSD ar avea dintr un foc 12 la sută doar din membri !Din cele 7 milioane rămase măcar încă 2 milioane vor mai vota cu PSD deci ar avea un procent in jur de 33,35% ..Cam greu să scăpăm de PSD .De asta dragi români sunt puse așa alegerile pt că coroborat cu Constituția defecta și pt ei practic PSD ,PNL vor obține scoruri mari și îi vom găsi iar la guvernare .Dar sa știți că în actuala formă de guvernare și cu aceasta Constitutie niciun partid nu va face nimic pt români sau niciun om nu va face nimic pt români pt că Constitutia e pt ei ,cei de sus ,nu pt voi cei care votati! Romania trezește te!

golgol   •   04.07.2024, 22:36

Aia 2 din poza articolului au împreună lunar net un minim de 30 mii euro plus alte avantaje! Acum uitați va la voi pe fluturas să vedeți cât aveți voi lunar net ! Apoi comparați munca voastră cu a lor ! Daca Credeți că nu i corect atunci va rog sa incercam sa schimbam Constituția pt popor și să introducem referendum național cu titlul EXECUTORIU in Constituție ca sa poată vota poporul legile ,sa le modifice spre binele țării nu al celor aleși de voi care și au bătut joc ! Prin acest referendum noi ca cetățeni români putem vota în mod direct de exemplu tăierea pensiilor speciale fara sa mai avem nevoie de aprobarea guvernanților sau Curții constituționale ca până acum și rezultatul referendumului fiind executoriu se executa pt că puterea poporului și voia poporului contează! Ei de 35 de ani n au schimbat nimic ,s au jucat de a guvernarea și au făcut pensii speciale,salarii,legi și noi plătim taxe și impozite !Vrem democrație ,vrem un trai bun ,vrem o Românie independenta și prospera

Vezi toate comentariile (32)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Știrileprotv.ro
Mesajul Ucrainei pentru nord-coreenii trimiși să lupte de partea lui Putin. ”Mii de soldați ruși au luat decizia corectă”
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Leguma considerată superaliment, dar de care nu au auzit mulți români. Este bogată în vitamina C și topește kilogramele în plus
FANATIK.RO
Leguma considerată superaliment, dar de care nu au auzit mulți români. Este bogată în vitamina C și topește kilogramele în plus
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
GSP.RO
O vedetă din anii 90 parchează mașinile de sute de mii de euro ale jucătorilor. Cei care l-au recunoscut au fost șocați
Patru zodii cu noroc ceresc până pe 15 noiembrie. Balanțele au șansa vieții
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc ceresc până pe 15 noiembrie. Balanțele au șansa vieții
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja 'binecuvântarea' pentru noua relație
WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Financiarul.ro
WhatsApp introduce o nouă funcție. Ce avantaje aduce
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Observatornews.ro
Averea moştenită de Laura Crişan după ce şi-ar fi asasinat tatăl. Ancheta a durat trei ani şi s-a extins în trei ţări
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI