De la începutul anului, poliţiştii români de la “Crimă Organizată” au avut serios de alergat. Nu mai puţin de 25 de reţele de traficanţi de droguri, 22 de grupări de traficanţi de persoane şi alte câteva zeci formate din piraţi ai internetului, în total un număr de 75, au fost puse la pământ, iar infractorii – trimişi în spatele gratiilor. Cei mai mulţi dintre nelegiuiţi s-au orientat către transporturile de stupefiante aduse în România de “peste mări şi ţări” cu… vaporul.

Un kilogram de drog costă 100.000 de euro

Cea mai mare lovitură dată narcotraficanţilor a fost la sfârşitul lunii ianuarie, când poliţiştii români au descoperit, în portul Constanţa, 1.200 de kilograme de cocaină în valoare de 100 de milioane de euro ascunse într-un transport de lemn de cedru ce sosise, cu vaporul, din Brazilia. În urma unor verificări făcute în colaborare cu agenţii antidrog americani, s-au mai descoperit, într-un port brazilian, alte 3.780 de kilograme de narcotice.

Luna trecută, într-un container cu sucuri aduse, tot cu o navă, din Peru, s-au găsit 200 de kilograme de cocaină. “Moartea albă” urma să ajungă şi pe piaţa occidentală.


Contrabandişti de ţigări, prinşi pe munte

Şase maramureşeni, cu vârste cuprinse între 19 şi 50 de ani, sunt cercetaţi, după ce au fost surprinşi, în weekend, în timp ce cărau 3.752 de pachete de ţigări ucrainene fără acte, la 1.700 de metri altitudine. Ei îşi făcuseră un traseu prin munţii Maramureşului, pentru a scăpa de vigilenţa poliţiştilor de frontieră, însă au avut ghinionul să fie observaţi de un supraveghetor de la graniţă.

Urmărește-ne pe Google News