Atractia curtii sale insa e un papagal amazonian care scoate sunete specifice unui caine. Proprietarul spune ca papagalul latra din cauza ca a crescut langa un doberman. In alta parte a orasului, cainele Bruno, un Ciobanesc carpatin latos, are parte in fiecare zi de o masa pe cinste la restaurantul de cartier. Drept rasplata pentru ca pazeste cu sfintenie „Unirea lui Cuza”. Un bucurestean in varsta de 38 de ani se poate lauda ca are in gospodarie o adevarata gradina zoologica. Pe o intindere de cateva hectare, acesta a ridicat grajduri pentru cei 60 de cai si ponei de rasa de care dispune, a amenajat o pista speciala pentru hipism, a facut un iaz pe care l-a umplut cu pesti si a construit adaposturi pentru specii de animale dintre cele mai rare. Valoarea lor insumata este de ordinul milioanelor de dolari. „Eu traiesc pentru animale. In mijlocul lor am crescut si le iubesc ca pe ochii din cap”, povesteste Ion Balint, manager la Box Club „Virgil”.
O suprafata apreciabila de teren din „ranch”-ul sau a fost nivelata pentru a putea fi montate obstacole pentru caii de rasa pe care ii creste. O alta parte este alocata pasarilor. La el in curte isi au cuibul rate salbatice care vin aici sa se hraneasca, rate mandarine-caroline, cocosi, fazani tenebros si fazani imperiali. Aici isi etaleaza penajul zeci de pauni, bibilici rare si chiar cativa cocosi de lupta. In alta parte sunt imprejmuite cateva oi, iar dupa un gard fileaza cativa mufloni cu pui.
Cel mai nervos locatar al fermei este un tap care isi apara caprioarele sarind cu coarnele in gardul de plasa, incercand sa loveasca in vizitatori.
„Am si 30 de caini. Am multi Rotweilleri, dar pe strada, daca ma duc cu vreunul, ii tin legati si cu botnita”, spune acesta. Cainii sunt linistiti insa de cantecele inimitabile scoase de pasarile cantatoare, pentru care Ion are o slabiciune. Le tine langa un iaz artificial, la umbra, in custi speciale.
Aici sunt tinuti doi papagali amazonieni, dar unul nu vorbeste decat italiana. „Celalalt, care ne asurzeste cu sunetele ce le scoate, este Coco”, spune Ion. Papagalul scoate sunete specifice unui caine, latrand de-a dreptul!
„Cand vede cate un catel ca se apropie, Coco latra de te doare capul. El e un papagal vorbitor tare destept. Scoate sunetele astea – schelalait si latrat – pentru ca a crescut alaturi de un Doberman”, afirma Ion.
Cand Buldogul familiei s-a apropiat de Coco, papagalul amazonian nu doar ca a inceput sa latre, dar s-a dat si sa-l muste pe patruped de nas. In plus, i-a adresat si cateva cuvinte mai deocheate! Iar ca peisajul sa fie complet, dupa ce a fost lasat singur la umbra, Coco a inceput sa schelalaie, ca un pui de caine despartit de mama.
„Papagalul are un an si patru luni si stie cateva zeci de cuvinte. E al patrulea papagal ce il am. Am trecut si prin situatii comice alaturi de el. La un hotel m-au reclamat sa scot cainele din camera, dar, de fapt, Coco latra”, ne-a mai povestit Ion Balint.
In imobilului din strada Smardan, numarul 37, intri numai daca vrea Bruno, cainele care isi ia micul dejun, in fiecare dimineata, la restaurant. Un ciobanesc carpatin latos, simpatic foc, pe care nu e bine insa sa il superi. Nu musca decat in masura in care cel ce a intrat in curte nu a ascultat maraielile de avertizare. Intrusul nu trebuie sa mai inainteze, ci sa astepte ca vreun locatar sa iasa. Daca nu se intampla asa, Bruno se repede si face un taraboi de scoala in picioare toti locatarii fostului Hotel Concordia, imobil declarat monument istoric de valoare exceptionala, locul unde, practic, s-a realizat Unirea lui Cuza.
Bruno e cunoscut de toata zona Lipscani drept un animal cu mult sarm, la propriu. „Dar cum v-a lasat cainele sa intrati? A, da, nu e acasa, s-a dus la restaurant sa manance”. „Da, in fiecare dimineata, pe la 9.00, merge la bodega de langa Curtea Domneasca si nu se misca de acolo pana nu i se da de mancare. Niciodata nu isi ia micul dejun acasa. Asa s-a obisnuit. Reapare pe la 11.00.” Acestea sunt singurele momente cand imobilul cu numarul 37 din strada Smardan este „accesibil” si altor persoane decat locatarii, cand Bruno, ciobanescul carpatin al curtii, iese sa-si ia micul dejun „in oras”.