Astfel, potrivit meteorologilor, până la ora 16:00, în judeţele Suceava, Bacău şi Neamţ se vor semnala averse ce vor cumula, local, 25 – 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua şi aspect de vijelie, respectiv grindină de mici dimensiuni.
Vremea 28 august 2018
În țară:
Vremea va fi în general frumoasă în toată țara, doar local la munte și izolat în Transilvania, Maramureș și în nordul Moldovei urmând să se semnaleze unele averse slabe de ploaie. Vântul va suflă moderat pe litoral și în Deltă Dunării și slab, cel mult slab până la moderat în restul regiunilor țării.
Temperaturile maxime vor fi situate în general între 25 și 30 de grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana (din nou cu valori ușor mai scăzute, de până la 23-24 de grade Celsius, așteptate în depresiunile din estul Transilvaniei), 30-35 de grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 25-30 de grade în Moldova.
În București:
Vremea se menține deosebit de caldă, cu un cer în mare parte senin. Maxima zilei va fi de 32°C, iar minima nopții de 19°C. Vântul va sufla slab dinspre NNE și nu sunt deloc șanse de precipitații. Noaptea își vor face apariția norii, însă nimic nu este amenințător. La București, vremea se va menține extrem de călduroasă și fără ploi pe tot parcursul acestei săptămâni, inclusiv în următoarea.
Află prognoza meteo până pe 9 septembrie, apoi citește anunțul făcut de meteorologi privind vremea în următoarele patru săptămâni. Care este prognoza ANM pentru luna septembrie.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.
Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini cu plaja din Mamaia
Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini din Vama Veche
Libertatea transmite LIVE, 24 de ore din 24, imagini din Centrul Vechi, din București