Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), joi, între orele 12.00 şi 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale şi pe arii restrânse descărcări electrice.

Fenomenele periculoase se vor semnala în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, sud-vestul Transilvaniei şi local în Banat.

„În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. Valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa uşor sub mediile multianuale specifice acestei date”, a transmis ANM.

În Bucureşti, potrivit ANM, cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade.

Foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea

 
 

Urmărește-ne pe Google News