Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică pentru această perioadă, care prognozează ploi în toată țară, ninsori în zonele de munte și intensificări ale vântului.
Sunt preconizate scurgeri importante pe versanţi, viituri rapide şi creşteri de debite pe unele râuri din județele Alba, Argeș, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Prahova, Satu Mare, Timiș și Vâlcea.
Pentru a veni în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din localitățile aflate sub incidența fenomenelor vizate, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus unităților subordonate monitorizarea zonelor de competență și adoptarea măsurilor pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea.
Totodată, au fost verificate și pregătite mijloacele tehnice de intervenție la inundații, constând în motopompe de mare capacitate, bărci și autospeciale de stingere cu echipamente pentru evacuarea apei.
Echipe mixte formate din pompieri și reprezentanți ai autorităților locale vor asigura monitorizarea zonelor potențial a fi afectate de inundații, cu accent pe starea lucrărilor de apărare, evoluția debitelor și a nivelurilor cursurilor de apă, anunță IGSU.
Dacă situația din teren o va impune, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență se vor activa grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, care au în componență reprezentanți ai tuturor structurilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.
Se recomandă cetățenilor din zonele vizate de atenționări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale și să urmărească atenționările transmise de autorități.
Evoluţia fenomenelor hidro-meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU.
Citește și: VIDEO / Maria Grapini, despre greșelile gramaticale de pe Facebook și critici: „Sunt sigură că știu să comunic, nu cred că meritam!”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro