Conform hidrologilor, în intervalul 21 iulie, ora 12:00 – 22 iulie, ora 10:00, se vor semnala torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, pe râurile din nouă bazine hidrografice.

Este vorba despre: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă Arieş – amonte S.H. Alba Iulia (judeţul Alba)

De asemenea, despre: Olt – bazin superior amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz – amonte S.H. Sebeş Olt (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău) şi Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ şi Bacău).

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Maramureş, Neamţ şi Bacău, precizează INHGA.

FOTO: Meteo Plus – Facebook

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News