„La nivelul judeţelor vizate de atenţionarea meteo au fost suplimentate efectivele Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă astfel încât acţiunile acestora pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo să se poată realiza în cel mai scurt timp, potrivit Agerpres.
Peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi vor fi pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei în situaţia apariţiei unor situaţii de urgenţă provocate de vremea severă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.
Dajbog a mai spus că MAI le-a cerut prefecţilor să ia măsuri pentru punerea în aplicare a planurilor de acţiune pentru sezonul rece şi să asigure că sunt pregătite mijloacele de intervenţie şi că există suficiente stocuri de materiale antiderapante şi de carburanţi.
De asemenea, s-a precizat că au fost pre-alertate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, pentru luarea tuturor măsurilor de protejare a populaţiei şi pentru asigurarea funcţionării la parametri normali a sistemelor de utilităţi publice.
Pentru perioada cu temperaturi scăzute, autorităţile locale vor lua măsuri de asigurare a unor spaţii de cazare pentru persoanele surprinse de vremea severă, a mai spus Dajbog.
Capitala și alte 17 județe din sudul și sud-estul țării sunt vizate de o atenționare de cod galben de ninsori și viscol, potrivit ANM. Totodată, în nordul, nord-estul și centrul țării, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi de minus 10 grade Celsius.
Citeşte și: Cod galben de ninsori și viscol în București și 17 județe
Peste 36.000 de fapte de violență în familie într-un an. La Spitalul Universitar de Urgență București a fost deschis un centru pentru victimele violenței domestice
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!