Manevrele navelor au fost suspendate, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în toate porturile constănţene, din cauza vântului puternic, ce suflă la rafală cu viteze de 70 – 80 km/h, anunță Mediafax.
Potrivit autorităţilor portuare, operaţiunile au fost sistate în porturi, rând pe rând, începând cu Mangalia şi Constanţa Sud – fluvial, deoarece vântul suflă cu viteze de 60 – 70 km/h la ţărm, iar în larg poate atinge şi depăşi 80 km/h. Activitatea a fost apoi oprită şi în porturile Constanţa Nord şi Midia.
Tot din cauza vântului puternic a fost restricţionată şi deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către portul Constanţa Sud – fluvial.
În această situaţie, pentru siguranţă, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă.
Totodată, vasele aflate la cheu trebuie să-şi întărească legăturile cu ţărmul, să asigure om de veghe şi trebuie să stea în permanenţă cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro