„Va ploua, sâmbătă (05 octombrie) în majoritatea regiunilor, iar duminică și duminică spre luni (06 și 07 octombrie), mai ales în jumătatea de est a teritoriului. Vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp și pe arii restrânse peste 40…50 l/mp”, este mesajul transmis de ANM pentru locuitorii României.

Sursa foto: ANM

Între 20 și 50 de litri pe metru pătrat în mai multe regiuni din România

De asemenea, a fost emis un cod galben de ploi, valabil între 05 octombrie, ora 15:00 și 06 octombrie, ora 12:00. Codul vizează mai multe regiuni din țară: Moldova, Dobrogea, o parte din Muntenia și sud-estul Transilvaniei.

„În intervalul menționat, în Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în sud-estul Transilvaniei, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, izolat însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. Îndeosebi în intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp”, precizează ANM.

De asemenea, între 10:00 și 12:00, patru județe din România sunt cuprinse de ceață densă. Vizibilitatea este redusă în județele Galați, botoșani, Iași și Vaslui.

Cum va fi vremea în București

ANM a emis și o prognoză specială pentru București. Vremea în Capitală va fi caldă, dar pe seara vor exista adverse și descărcări electrice.

„Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 05.10.2024 Ora 09:00 – 06.10.2024 Ora 09:00 Vremea se va menține caldă, dar va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate după-amiaza și noaptea, când vor fi averse și, posibil, descărcări electrice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14…15 grade.

Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 06.10.2024 Ora 09:00 – 07.10.2024 Ora 10:00 Vremea se va răci și temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade”, precizează ANM

Urmărește-ne pe Google News