Atenţie pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti! Plouă torenţial, iar în zona kilometrului 56 s-a acumulat apă pe benzile numărul 2, în ambele sensuri, existând risc de acvaplanare. Se impune rularea cu viteză redusă.

În judeţul Olt, se circulă îngreunat pe DN54 , pe porţiunea kilometrică 3+150-3+180 de metri, la ieşirea din Caracal către Corabia, din cauza apei acumulate pe carosabil în urma ploii, aceasta măsurând între 5 şi 10 centimetri. Pe acelaşi drum naţional, în zona kilometrului 12+400, în apropiere de Vlădila, apa măsoară circa 5 centimetri. De asemenea, pe DN64 , la kilometrul 2, la ieşirea din Caracal către Dobrosloveni, apa acumulată pe carosabil măsoară aproximativ 2 centimetri pe una dintre benzile de circulaţie, pe o distanţă de 50 de metri.

În judeţul Braşov, se circulă în condiţii de iarnă pe DN73A Râşnov – Predeal, în zona Pârâul Rece. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant, inclusiv pe DN1 şi DN73.

În judeţul Bistriţa-Năsăud se circulă în condiţii de ceaţă pe zona Tiha Bârgăului (Pasul Tihuţa), între kilometrii 80 şi 115, vizibilitatea fiind sub 50 de metri. DN17, în Fenomenul este întâlnit şi pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 165 şi 212, vizibilitatea fiind de aproximativ 100 de metri, pe porţiuni.
Municipiul București și 31 de județe se află până miercuri, la ora 10,00, sub Cod Galben de ninsori, polei și viscol, potrivit unei atenționări emise de Administrația Națională de Meteorologie.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci în dimineața zilei de Sf. Ioan Botezătorul ca să ai noroc tot anul. Vei fi ferit de necazuri și supărări
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI