COD GALBEN. Din dimineaţa zilei de vineri, 30 mai până în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 mai / 1 iunie), vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul, estul şi centrul ţării şi în toată zona montană. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.
Vineri, temperaturile vor scădea simţitor, astfel că, în acest sfârşit de săptămână, maximele vor fi de la 13 grade în Transilvania şi în Maramureş până la 24 de grade Celsius în Dobrogea şi Bărăgan. În Capitală, vremea se răceşte foarte mult, maximele ajungând la doar 21 de grade.
În acest weekend, ploile care vor cădea în majoritatea regiunilor ţării le vor da planurile peste cap românilor care vor să-şi petreacă timpul în aer liber.
Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 50…60 l/m.
Temperaturile maxime, în scădere uşoară în majoritatea regiunilor, vor fi cuprinse între 22 de grade în Maramureş şi 30 de grade în Bărăgan, sudul Moldovei şi Dobrogea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro