Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 ianuarie, ora 10.00 – 13 ianuarie, ora 6.00, în Moldova şi în nord-estul Munteniei temporar se vor semnala precipitaţii slabe mixte (ploaie, burniţă şi lapoviţă) şi pe arii relativ extinse se va depune polei.

Judeţele vizate de atenţionarea cod galben sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila şi, parţial, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Buzău.

Meteorologii precizează că precipitaţii mixte şi depuneri de polei vor fi pe arii mai restrânse şi în restul Munteniei, în nordul Dobrogei şi în Transilvania.

Codul galben de polei a intrat în vigoare azi la ora 10 și va fi în vigoare până vineri dimineață, la ora 6.00 (Harta ANM)

Vremea în București

În Bucureşti, până vineri dimineaţa, vremea va fi închisă. Îndeosebi în prima parte a zilei se vor semnala precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă, iar temporar şi ninsoare), ce vor favoriza şi depuneri de polei în special în zona periferică.

Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative pe parcursul intervalului şi va fi cuprinsă între 0 şi 2 grade Celsius.

 
 

Urmărește-ne pe Google News