Mai multe avertizări nowcasting au fost emise de ANM în dimineața zilei de sâmbătă, acestea vizând intensificări ale vântului și nincori viscolite.
Astfel, în zonele de munte ale județelor Cluj, Bistrița-Năsăud și Maramureș, între orele 10:30 și 15:00 se vor semnala : Intensificări temporare ale vântului care la rafală vor atinge 70…80 km/h, iar la peste 1700 m, 90…100 km/h, dar și ninsoare viscolită.
Până la 15:30, în zonele de munte ale județelor Hunedoara și Caraș-Severin se vor semnala intensificări temporare ale vântului care la rafală vor atinge 70…90 km/h, iar la peste 1700 m, 90…110 km/h și ninsoare viscolită în zona înaltă.
În județele Argeș și Dâmbovița, tot în zona de munte, până la ora 15:00, vor fi intensificări temporare ale vântului care la rafală vor atinge 70…90 km/h, iar la peste 1800 m, 90…110 km/h, asociate fiind și fenomene precum ninsoare viscolită în zona înaltă.
În Alba, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov și Mureș, tot până la ora 15, se vor semnala, în zona montană, vânt care va prezenta intensificări ce vor atinge la rafală 70-90 km/h, iar pe creste va depăși temporar 90 km/h și la peste 1800 m va ninge viscolit.
Și în zonele de munte din Mehedinți, Gorj și Vâlcea se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 70…90 km/h, iar la altitudini mai mari de 1800 m, 90…110 km/h.
Citește și: EXCLUSIV / Tuncay Ozturk, fostul soț al Andreei Marin, ieșire cu ”gașca”. Zâmbete, conversații și …coniac!