VIDEO Noi avertizări meteo. Cod portocaliu și galben de ploi în aproape toată țara. Foto: Dumitru Angelescu
Meteorologii au emis sâmbătă noi avertizări cod galben și cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii pentru sudul și sud-estul țării, inclusiv pentru litoral, unde vântul va sufla cu putere.
După o zi în care toată țara a fost sub avertizare meteo, ploile se restrâng cu precădere spre sud-est. În Dobrogea, estul Munteniei și sudul Moldovei sunt anunțate în continuare ploi torențiale, cu grindină.
Un cod portocaliu vizează zonele de litoral din Tulcea și Constanța și este valabil de azi, de la ora 10.00, până seara la ora 15.00. Vor fi averse torențiale, iar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40-60 l/mp, anunță ANM.
Totodată, o parte din județele Galați, Brăila, Ialomița, Călărați sunt sub cod galben de ploi, până la ora 18.00.
„Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25-40 l/mp. Ploile vor fi însoțite de descărcări electrice. Local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 55-60 km/h, în special pe litoral”, mai anunță ANM.