[e-toc]
Potrivit informării meteo, emisă de meteorologi pentru intervalul 29 iulie, ora 10.00 – 30 iulie, ora 22.00, „pe parcursul zilei de luni, temporar vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării, iar marți, în special în centru, est și sud-est, precum și în zonele de munte. Vor fi viteze în general de 40…60 km/h”.
În același timp, cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei se vor afla marți, între orele 6.00 și 22.00, sub cod galben de intensificări ale vântului. În aceste zone, rafalele vor avea viteze de 50…60 km/h și pe arii restrânse de 65…70 km/h.
Zonele afectate de caniculă
Totodată, pe parcursul zilei de luni, 29 iulie, județele din Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei sunt vizate de un cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat. Temperaturile maxime din aceste regiuni vor fi de 34…38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități.
Până la 36 de grade în București
ANM a emis și o prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 29 iulie, ora 10.00 – 30 iulie, ora 22.00.
Potrivit meteorologilor, în prima zi a intervalului, vremea va fi caniculară în Capitală, temperatura maximă urmând să ajungă până la 35…36 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade. În prima parte a nopții sunt posibile averse și descărcări electrice.
Pentru ziua de marți, ANM anunță „temperaturi mai scăzute față de ziua precedentă, însă după-amiaza va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade”.