Astfel, pe parcursul zilei de sâmbătă, este în vigoare un cod portocaliu de caniculă în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, municipiul București și în sudul județului Caraș-Severin.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 40 de grade Celsius.
„Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități”, anunță ANM.
În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă, fiind emis un cod galben. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 38 de grade Celsius, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.
Vijelii puternice în mai multe zone
În același timp, în intervalul orar 13.00 – 23.00, mai multe zone sunt vizate furtuni violente.
„Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70… 80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi ploi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 30… 50 l/mp”, anunță ANM.
Caniculă și duminică
Duminică, 1 august, rămâne în vigoare un cod portocaliu de caniculă în Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, sudul Moldovei și sud-vestul Transilvaniei.
Aici, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade Celsius, iar izolat în Lunca Dunării se vor atinge 41 de grade Celsius.
Valul de căldură va persista duminică în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 38 de grade Celsius, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.
În sudul și sud-estul țării valul de căldură va persista la intensitate ridicată și la începutul săptămânii viitoare, relatează ANM.
De altfel, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat mai multe măsuri pentru populație ca urmare a avertizărilor repetate de caniculă din București.
Foto: Dumitru Angelescu/Libertatea